Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că va face din proprietatea sa din Palm Beach, Florida, reşedinţa sa permanentă, în locul apartamentului său din Trump Tower din New York, relatează Reuters potrivit Agerpres
Trump deţine proprietatea din Mar-a-Lago, Palm Beach, din 1985 şi a petrecut mai mult timp aici decât în apartamentul său de pe bulevardul Fifth Avenue din New York.
"Familia mea şi cu mine vom face din Palm Beach, Florida, reşedinţa noastră permanentă", a scris Trump pe Twitter.
"În pofida faptului că plătesc milioane de dolari în oraş, în taxe locale şi pentru stat în fiecare an, am fost tratat foarte prost de liderii politici atât ai oraşului, cât şi ai statului", a precizat el, referindu-se la New York.
Newyorkez întreaga sa viaţă, Trump a fost crescut în cartierul Queens iar mai târziu s-a mutat în Manhattan. Trump Tower serveşte atât ca reşedinţă, cât şi ca sediu central al Organizaţiei Trump, compania sa imobiliară.
"Ca preşedinte, voi fi mereu aici pentru a ajuta New York-ul şi pe oamenii minunaţi din New York. Va avea mereu un loc special în inima mea!", a mai afirmat Trump.
Trump, un republican, a avut dispute cu primarul metropolei, Bill de Blasio, şi guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, ambii democraţi.
"Drum bun şi cale bătută. Nu e ca şi cum @realDonaldTrump plătea taxe aici oricum. Este al tău, Florida", a postat Cuomo pe Twitter.
"Ai grijă să nu te lovească uşa când ieşi", a postat pe Twitter la rândul lui Bill de Blasio.
Trump a depus o cerere pentru a-şi schimba reşedinţa la sfârşitul lui septembrie la tribunalul competent din comitatul Palm Beach, a relatat New York Times.
Donald Trump candidează pentru un nou mandat de preşedinte în noiembrie 2020 şi, dacă va fi reales, va locui la Casa Albă până în ianuarie 2025.
Donald Trump își mută reședința permanentă în Florida
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

173
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
173

18
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
18

210
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
210

241
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
241

1.999
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.999

1.073
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.073

1.319
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.319

1.344
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.344

620
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
620

1.596
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.596

99
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
99

3.579
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.579

4.226
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.226
















Comentează