Donald Trump ia o decizie controversată: Susţine campania unui republican, acuzat de agresiune sexuală

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 27-11-2017

Actualizat: 27-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Valul de denunţări ale unor hărţuiri sexuale continuă să zguduie sfera politică în Statele Unite, unde preşedintele Donald Trump şi-a exprimat în mod clar susţinerea faţă de un republican care încearcă să-şi facă intrarea în Senat în pofida unor acuzaţii care-i afectează dur campania, relatează AFP, conform news.ro.

În tabăra democrată, o figură istorică a partidului, John Conyers, arătat cu degetul de foste colaboratoare, a demisionat în weekend dintr-un post-cheie în Congres.

Magistratul ultraconservator Roy Moore era favorit în alegerile parţiale pentru Senat de la 12 decembrie, în Alabama, înainte de publicarea unor acuzaţii cu privire la pipăirea unor minore, fapte pe care le-ar fi comis cu mai multe decenii în urmă.

Elena Udrea, dezvăluiri din culise despre TelDrum: Au existat nereguli la un proiect cu fonduri europene, dar nu erau lucruri penale

Spre deosebire de numeroşi alegători din tabăra sa, Donald Trump l-a susţinut pe Moore marţi, insistând asupra faptului că acesta ”neagă total”.

”El spune că nu s-a întâmplat. Şi, ştiţi, trebuie ascultat”, a subliniat Trump, care s-a lansat duminică într-o diatribă împotriva opozantului democrat Doug Jones.

”Ultimul lucru de care avem nevoie în Alabama şi în Senat este o marionetă a lui (Chuck) Schumer şi a lui (Nancy) Pelosi", a scris Trump pe Twitter, referindu-se la liderii opoziţiei democrate în Senat şi Camera Reprezentanţilor.

Bat clopote de nuntă la Palatul Buckingham. Prinţul Harry se va căsători cu o actriță americană

Alegerea lui Jones "ar fi un dezastru”, ”ar fi REA”, a scris preşedintele pe Twitter, fără să-l numească pe Roy Moore.

Candidatul Doug Jones este ”SLAB în infracţionalitate, SLAB la frontieră. rău pentru armata noastră şi superveteranii noştri”, a apreciat Trump, evocând de asemenea teme ca dreptul de a purta arme de foc şi scăderea impozitelor, dragi alegătorilor americani.

Această atitudine pare să-i îngrijoreze pe senatorii republicani John Thune şi Lindsey Graham, intervievaţi duminică de Fox şi CNN.

”Mi-ar plăcea ca preşedintele să susţină ceea ce mulţi dintre noi au spus, şi anume că Roy Moore trebuie să se retragă”, a declarat John Thune, ales în South Dakota.

Graham, senator din South Carolina, a lansat un avertisment. ”Dacă câştigă (...), va deveni subiect zilnic despre faptul dacă să credem femeile sau pe  Roy Moore. În cazul unei înfrângeri, un mandat din Senat revine” democraţilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri