Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Donald Trump îi AMENINȚĂ pe protestatarii din SUA: decretul va fi cu efect imediat

ABC News
Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump a promis marţi că va adopta o poziţie fermă faţă de cei care distrug sau vandalizează monumentele istorice din Statele Unite, el ameninţând că va folosi forţa împotriva unora dintre protestatari, în timp ce activismul politic împotriva nedreptăţilor rasiale s-a răspândit la nivel naţional, punându-i în pericol şansele de a fi reales, transmite Reuters.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 79: Rareș ruj roz a petrecut legal!

”Nu vor da jos monumentele noastre. Voi aproba foarte curând un decret care va întări ceea ce există deja, dar într-o manieră mai uniformă”, a declarat Trump reporterilor la Casa Albă.

Trump a mai anunţat, marţi, pe Twitter, că a autorizat, ”cu efect imediat”, arestarea oricui este prins deteriorând un monument al unui membru al armatei aflat pe teritoriul federal, chiar dacă guvernul avea deja acest drept potrivit Legii Memoriei Veteranilor din 2003.

”Nu vor fi excepţii”, a scris Trump.

Multe dintre statuile şi monumentele luate ca ţintă de protestatari în ultimele săptămâni onorează rebeli confederaţi din Războiul de Secesiune şi sunt considerate un tribut pentru cei care au perpetuat sclavia.

Apelurile pentru înlăturarea lor, împreună cu protestele masive ale mişcării Black Lives Matter de la începutul acestei luni, precum şi măsurile luate de guvernele locale pentru reformarea forţelor de poliţie au fost provocate de moartea din 25 mai a lui George Floyd, un bărbat afro-american ucis în timp ce se afla custodia poliţiei.

Trump a a fost în opoziţie cu cea mai mare parte a ţării, criticând protestele, chiar dacă o majoritate a americanilor le simpatizează. La mitingul său de sâmbătă din Oklahoma, preşedintele a spus că o ”gloată de stânga nestingherită” vrea să ”profaneze” ceea ce el a descris drept ”monumente frumoase”.

Împreună cu reacţia sa controversată la pandemia de coronavirus care a ucis peste 120.000 de americani şi a zguduit economia, deconectarea faţă de curentul popular a făcut ca Trump să rămână în urma contracandidatului său democrat Joe Biden în alegerile din 3 noiembrie

Luni noaptea, protestatarii au încercat să răstoarne o statuie a fostului preşedinte Andrew Jackson, în faţa Casei Albe. Poliţia în echipament anti-revoltă a împins mulţimea înapoi şi a format un inel protector în jurul statuii.

Trump a declarat reporterilor că ”numeroşi oameni” au fost arestaţi pentru această tentativă, iar guvernul ”analizează aplicarea unor pedepse pe termen lung”.

Jackson, care a fost şi general al armatei, a înrobit persoane de culoare şi este cunoscut pentru o campanie de îndepărtare forţată americanilor nativi, în care au murit mii de oameni.

Trump a mai scris pe Twitter că este gata să folosească forţa împotriva protestatarilor. La începutul lunii, preşedintele a făcut apel la Garda Naţională şi la forţele de ordine federale, pentru a împiedica manifestaţiile din apropierea Casei Albe, care au folosit spray-uri cu piper şi gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii paşnici din faţa Bisericii Episcopale Sf. Ioan.

Manifestanţii au declarat, luni, o ”zonă autonomă a casei negre” - care face referire la o zonă din Seattle cunoscută sub numele de zona autonomă a Capitol Hill - în apropierea bisericii.

”Nu va exista ‘o zonă autonomă’ în Washington D.C, atâta timp cât sunt preşedinte. Dacă vor încerca, vor fi întâmpinaţi cu o forţă serioasă”, a scris preşedintele în tweet.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.