Donald Trump le-a dat interzis: Două țări nu vor avea deloc suporteri la Cupa Mondială din SUA

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 22-11-2025 18:29

Actualizat: 22-11-2025 18:55

Article thumbnail

Sursă foto: RNZ

Haiti, care va disputa a doua Cupă Mondială din istoria sa în vara viitoare în Statele Unite, Mexic şi Canada, nu va putea fi susţinută de suporterii săi pe teritoriul american. Administraţia Trump a confirmat că fanii din Haiti nu vor avea dreptul să intre în ţară, informează News.ro.

În iunie, Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a aprobat un text de lege care interzice intrarea pe teritoriul american a cetăţenilor din 19 ţări. Însă printre acestea – după Iran, deja calificat în zona Asiei –, se află o a doua ţară şi-a validat săptămâna aceasta biletul pentru Cupa Mondială 2026 din SUA, Mexic şi Canada (11 iunie-19 iulie). Este vorba de Haiti, care va participa la a doua sa Cupă Mondială după cea din 1974 din RFG.

Administraţia Trump a confirmat pentru Politico faptul că, la fel ca în cazul iranienilor, doar jucătorii haitieni, familiile lor şi anturajul echipei (personalul, logistica) vor avea dreptul să rămână în Statele Unite în cadrul excepţiei privind marile evenimente sportive. Astfel, la fel ca suporterii iranieni, fanii veniţi din Haiti nu vor putea să-şi susţină echipa (Grenadierii) pe teritoriul american.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri