Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Donald Trump, mesaj către Klaus Iohannis: 'Înaltă considerație și aprecierea pentru rezutatele Summitului Inițiativei celor Trei Mări'

Inquam Photos/ Octav Ganea
Rick Perry Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit marți, 18 septembrie a.c., pe Secretarul pentru Energie al Statelor Unite ale Americii,Rick Perry, cu prilejul participării acestuia la Summitul Inițiativei celor Trei Mări, găzduit la București de preşedintele României.

Întrevederea a prilejuit o discuție aprofundată despre dimensiunile Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, cu accent pe proiecte de interes reciproc, inclusiv pe plan economic și energetic, în acord cu cele agreate de către președintele Klaus Iohannis și președintele Donald Trump în cursul întâlnirii deosebit de fructuoase din 9 iunie 2017, de la Casa Albă.

Citește și: Vești bune pentru o anumită categorie de bugetari-Se anunță o nouă minivacanță luna viitoare

Secretarul pentru Energie, Rick Perry, a transmis aprecierea deosebită a părții americane pentru rezultatele Summitului Inițiativei celor Trei Mări de la București și a evocat înalta considerație pe care președintele Trump o are față de președintele României.

Preşedintele Klaus Iohannis a mulțumit Secretarului Energiei pentru susținerea puternică a Statelor Unite în ceea ce privește Inițiativa celor Trei Mări și angajamentul Administrației americane pentru a sprijini obiectivele ambițioase ale Inițiativei, astfel cum au fost consacrate de Summitul găzduit de preşedintele Iohannis, prin eforturile părţii române derulate în cursul ultimului an, în ceea ce privește interconectivitatea regională, adâncirea coeziunii și convergenței la nivelul UE și întărirea relației transatlantice.

Citește și: Anchetă de proporții în România! Ce nereguli făceau operatorii de telefonie

Președintele României a exprimat apreciere față de propunerea anunțată de Secretarul Perry în timpul Summitului Iniţiativei celor Trei Mări, privind Parteneriatul pentru Cooperare Transatlantică în domeniul Energiei (Partnership for Transatlantic Energy Cooperation - P-TEC), evaluând că această platformă are potenţialul de a aduce valoare adăugată atât cooperării transatlantice, cât și Parteneriatului Strategic dintre România și SUA. Evocând stadiul excelent al cooperării bilaterale în plan politic și securitar, președintele Iohannis a arătat că P-TEC completează în mod substanțial palierul economic al relației de parteneriat strategic dintre România și SUA, fiind necesar ca și această dimensiune economică să își atingă deplinul potențial şi să atingă cel puţin nivelul de excelenţă al dimensiunilor politică, militară şi de securitate.

Citește și: Un cunoscut retailer din România a data lovitura- Vânzari record

Atenţie specială a fost acordată și tematicii securităţii energetice la nivel european și în regiunea Mării Negre, România fiind unul dintre cele mai puţin dependente state din acest punct de vedere, cu potenţial de a deveni, prin proiecte de interconectare şi investiţii strategice, furnizor regional. În acest cadru, Secretarul Perry a subliniat importanţa deosebită din punct de vedere regional şi pentru România a resurselor de gaz din platoul continental românesc al Mării Negre.

Cei doi înalți demnitari au evocat, în context, importanța unui proces legislativ transparent, predictibil, corect și stabil pentru atragerea investițiilor străine în România.

Citește și: Acum s-a aflat! Cine avea cel mai mare salariu pe vremea lui Nicolae Ceaușescu – Fostul dictator nu a fost cel mai bine plătit om din România în perioada în care a condus țara .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.