Donald Trump, mesaj neașteptat, după ce a fost pus sub acuzare: Violența nu își are locul / VIDEO

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 14-01-2021

Actualizat: 14-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres - Reuters

Preşedintele american în exerciţiu, Donald Trump, a lansat miercuri seară un apel la unitate, afirmând că violenţa "nu îşi are locul" în America, transmite AFP.

Citește și: Premieră ISTORICĂ pentru SUA: Donald Trump a fost pus sub acuzare, fiind singurul președinte care o pățește de două ori într-un mandat

"Niciunul dintre adevăraţii mei partizani nu ar putea fi favorabil violenţei politice", a declarat el într-o înregistrare video în care nu se referă deloc la recenta punere sub acuzare de către Congres pentru că a încurajat asaltul simpatizanţilor săi asupra Capitoliului.

"Dacă faceţi asta, nu sprijiniţi mişcarea noastră, o atacaţi, atacaţi ţara noastră. Nu putem tolera asta", a adăugat el.

Camera Reprezentanţilor a votat miercuri punerea sub acuzare a preşedintelui în exerciţiu, Donald Trump, acesta intrând în istorie ca primul preşedinte al Statelor Unite supus de două ori unei proceduri de destituire.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri