Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Donald Trump o dă în judecată pe procuroarea din New York, acuzând-o de partizanat politic în ancheta asupra Trump Organisation

smartradio.ro
donald trump

Fostul preşedinte republican al SUA, Donald Trump, a dat-o în judecată luni pe procuroarea generală din New York, democrata Letitia James, într-o încercare de a opri o anchetă civilă a acesteia asupra afacerilor sale, transmite Reuters.

Donald Trump şi holdingul său Trump Organization vizat de respectiva anchetă susţin că Letitia James le-a încălcat drepturile protejate de Constituţia SUA prin desfăşurarea unei anchete motivate politic, potrivit Agerpres.

''Prin intentarea acestui proces, încercăm nu doar să o tragem la răspundere pentru încălcările sale constituţionale flagrante, ci şi să oprim cruciada ei înverşunată de a-şi pedepsi oponentul politic prin acţiuni judiciare'', a declarat avocata lui Trump, Alina Habba.

Procuroarea Letitia James a reacţionat asigurând că ''investigaţia noastră va continua nestingherită pentru că nimeni nu este deasupra legii, nici măcar cineva cu numele de Trump''.

Dosarul deschis de Letitia James este disjuns din investigaţia penală care durează deja de trei ani şi este condusă de un alt procuror democrat, Cyrus Vance. Ancheta procuroarei din New York investighează dacă Trump Organization şi-a supraevaluat unele active imobiliare pentru a obţine credite şi scutiri de impozite.

În luna iulie, Trump Organization şi fostul contabil şef al acestei organizaţii, Allen Weisselberg, au pledat nevinovaţi pentru acuzaţiile descrise de biroul procurorului Vance drept o fraudă ''extinsă şi îndrăzneaţă'' desfăşurată timp de 15 ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.