Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că este pregătit să răspundă în anumite condiţii la întrebările anchetatorilor mandataţi să investigheze suspiciunile de complicitate între echipa sa de campanie şi Rusia, informează Reuters, potrivit Agerpres.
"O voi face în anumite circumstanţe", le-a spus el jurnaliştilor care îl însoţeau la bordul Air Force One, avionul prezidenţial. "Cred că dacă trebuie să ne întâlnim, aceasta trebuie să fie o întâlnire echitabilă, nu vreau să cad în capcana sperjurului", a adăugat preşedintele SUA.
Avocatul său Rudy Giuliani a declarat joi pentru Reuters că procurorul special Robert Mueller, care conduce ancheta, doreşte ca Trump să accepte o "întâlnire ulterioară" după răspunsurile în scris.
"Nu văd cum putem face acest lucru", a spus avocatul, care şi-a exprimat în mod repetat îngrijorarea cu privire la riscul de sperjur.
Avocaţii lui Trump negociază de luni de zile cu echipa lui Mueller pentru a stabili formele unei eventuale audieri a preşedintelui, care neagă orice fel de complicitate cu Moscova şi denunţă o "vânătoare de vrăjitoare".
Doi asociaţi ai lui Roger Stone, care a fost mult timp consilier politic al lui Donald Trump, au fost audiaţi în ultimele două zile de anchetatori, aceştia părând interesaţi de contactele lor cu Wikileaks şi cu fondatorul acestui site Julian Assange. Site-ul a publicat un număr mare de e-mailuri ale democraţilor, piratate în timpul campaniei din 2016.
Este vorba de Jerome Corsi, un jurnalist politic care colaborează cu site-uri adepte ale teoriei conspiraţiei, şi de moderatorul de televiziune Randy Credico. Acesta din urmă ar fi putut fi intermediar între Stone şi Assange, pe care l-a intervievat în 2017 la Ambasada Ecuadorului din Londra, unde s-a refugiat în urma cu şase ani pentru a scăpa de o extrădare în Suedia.
Donald Trump, pregătit să răspundă întrebărilor anchetatorilor în dosarul privind ingerința Rusiei în alegeri: O voi face în anumite circumstanțe
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

223
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
223

1
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
1

11
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
11

32
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
32

1.267
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
1.267

493
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
493

29
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
29

1.502
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
1.502

2.619
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
2.619

138
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
138

3.377
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
3.377

83
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
83

1.957
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
1.957
















Comentează