Preşedintele american, Donald Trump, a scris sâmbătă pe Twitter că nu merită să consacre timp briefingurilor sale de presă cotidiene asupra pandemiei noului coronavirus, la două zile după ce a suscitat o polemică mondială părând să propună tratarea COVID-19 cu dezinfectant, notează AFP.
"La ce serveşte să ai conferinţe de presă la Casa Albă când +Lamestream Media+ nu face decât să pună întrebări ostile şi refuză apoi să prezinte adevărul sau faptele în mod exact", a scris preşedintele republican, informează agerpres.ro.
Citește și: Comentariu de Valeriu Șuhan: Spartacus și „banii țiganilor“
"Ei fac audienţe record şi poporul american nu are altceva decât +Fake News+. Nu merită timpul şi efortul!", a adăugat liderul administraţiei de la Washington.
Mesajele sale par să confirme informaţii din media americane potrivit cărora, iritat de întrebările privind modul în care gestionează criza sanitară, ar intenţiona să renunţe la conferinţele sale de presă, transmise în direct la televiziune şi care uneori pot dura peste două ore.
Citește și: Nelu Tătaru: ‘Nu recomand relaxare deocamdată. Avem încă decese, avem încă persoane în Terapie Intensivă’
Preşedintele Statelor Unite, ţara cea mai îndoliată de pandemie cu peste 53.000 de morţi, a produs stupoare joi în cursul unui briefing al său de presă.
"Văd dezinfectantul care distruge (coronavirusul) într-un minut. Un minut. Este vreun mijloc prin care putem face ceva, prin injectarea în interior sau printr-un fel de curăţare?", a declarat el.
Citește și: Tânărul bătut de șeful Poliției Bolintin Vale rupe tăcerea: ‘M-au omorât, cu bâte, cu pulane. M-a leșinat’
În cele din urmă, Donald Trump a ţinut să precizeze vineri că s-a exprimat "sarcastic", înainte de a-şi încheia conferinţa de presă după numai 20 minute, fără să răspundă la întrebări.
Sâmbătă, după 50 de briefinguri de presă în două luni, Casa Albă nu a mai organizat niciunul.
Citește și: Avocata Dănilă Lorena: Despre atribuțiile Poliției Române în contextul stării de urgență
Donald Trump, care candidează pentru al doilea mandat la prezidenţialele din noiembrie, a utilizat aceste briefinguri de presă pentru a lăuda politica administraţiei sale, a respinge criticile şi a ataca virulent China, democraţii şi jurnaliştii americani.
Comentează