Donald Trump şi-a temperat poziţia privind interdicţia totală a intrării musulmanilor în SUA, a declarat joi candidatul său la postul de vicepreşedinte, Mike Pence, o schimbare în privinţa uneia dintre cele mai provocatoare propuneri ale candidatului republican la Casa Albă, relatează Reuters. Declaraţia lui Trump din decembrie prin care făcea apel la "interzicere totală a intrării musulmanilor în SUA" venea după un atac masiv, inspirat de gruparea jihadistă Stat Islamic, la San Bernardino, California, comis de cuplu - soţ şi soţie.
Criticii au spus că propunerea lui Trump este discriminatorie şi probabil încalcă garantarea prin Constituţia SUA a libertăţii religoase, iar democraţii s-au folosit de intenţia lui Trump pentru a-l acuza de bigotism. În ultimele luni, Trump a spus că va suspenda imigraţia din ţările în care militanţii islamişti sunt activi, însă nu a clarificat dacă acest lucru înseamnă o reducere sau o extindere a propunerii sale iniţiale. Într-o serie de interviuri televizate, Pence a declarat că, dacă Trump va fi ales preşedinte la 8 noiembrie, acesta va suspenda imigraţia din "ţările care au fost compromise de terorism". Întrebat dacă acest lucru echivalează cu interzicerea venirii musulmanilor în SUA, Pence a afirmat la MSNBC: 'Bineînţeles că nu'.
La CNN, Pence a fost întrebat de ce, dat fiind faptul că a fost împotriva interdicţiei înainte de a deveni partener de candidatură al lui Trump, nu se opune şi acum. "Ei bine, pentru că acum nu mai este asta poziţia lui Donald Trump", a răspuns Pence, conform Agerpres.































Comentează