Donald Trump semnează unul dintre ultimele decrete: le INTERZICE americanilor să investească în China

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 13-11-2020

Actualizat: 13-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres

Preşedintele în exerciţiu al SUA Donald Trump a luat decizia joi de a le interzice americanilor să investească în companii chineze acuzate de guvernul său că susţin activităţile militare ale Beijingului, relatează AFP.

Citește și: Ungaria își modifică Constituția și încinge spiritele: familia este alcătuită din femeie și bărbat

Într-un decret, Donald Trump precizează faptul că această interdicţie va intra în vigoare începând cu 11 ianuarie, cu 9 zile înainte de plecarea sa de la Casa Albă şi sosirea succesorului său Joe Biden, informează Agerpres.

Americanii care deţin acţiuni şi alte interese financiare în companiile vizate au termen până în noiembrie 2021 să le cedeze.

Acest anunţ face parte din ofensiva recentă a administraţiei Trump de a contracara puterea în creştere a Beijingului, care concurează cu Washingtonul pe scena mondială pe aproape toate planurile, de la economie la apărare, politică şi tehnologie, notează AFP.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri