Avocatul principal al lui Donald Trump, Todd Blanche, a declarat marţi, după punerea sub acuzare a fostului preşedinte, că clientul său este "frustrat" şi "supărat", relatează CNN, conform news.ro.
Blanche l-a acuzat pe procurorul din acest caz că a transformat o "problemă absolut politică" într-o "urmărire penală politică". El s-a referit la rechizitoriu ca fiind "un document de complezenţă" şi a susţinut că "nu invocă nicio infracţiune federală şi nicio infracţiune de stat care să fi fost comise".
„Nu este o zi bună, nu mă aşteptam ca acest lucru să se întâmple în această ţară. Nu te aştepţi ca acest lucru să se întâmple cuiva care a fost preşedinte al Statelor Unite", a adăugat Blanche.
Joe Tacopina, un alt avocat al lui Trump, a declarat că desecretizarea actului de acuzare a arătat "că statul de drept a murit în această țară".
"Deși nu toată lumea este mai presus de lege, nimeni nu este nici mai prejos de ea. Și dacă numele acestui om nu ar fi fost Donald J Trump, nu există niciun scenariu că am fi fost cu toții aici astăzi", a adăugat el.
Donald Trump a pledat nevinovat la toate cele 34 de capete de acuzare, au declarat surse judiciare.
Comentează