Donald Trump vine cu primele detalii, după negiocierile cu Iranul: Americanii se pare că au stins focul din Orient

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 07-02-2026 23:50

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: ALEX WONG / Getty images / Profimedia

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că noi discuţii între reprezentanţii administraţiei sale şi Iran vor avea loc la începutul săptămânii viitoare, transmite sâmbătă dpa.

Trump: Negocierile au fost foarte bune

Negocierile cu delegaţia iraniană de vineri au fost "foarte bune", le-a declarat Trump reporterilor la bordul avionului Air Force One, în drum spre reşedinţa sa din Mar-a-Lago, în statul Florida.

"Se pare că Iranul îşi doreşte foarte mult să încheie o înţelegere", a spus el.

Trump a avertizat din nou asupra consecinţelor dacă nu se ajunge la un acord şi a reiterat că Iranului nu trebuie să i se permită să deţină arme nucleare.

Cu medierea Omanului, Statele Unite şi Iranul au început vineri o nouă rundă de negocieri.

"A fost un început bun", a declarat ulterior la televiziunea de stat ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, lăsând fără răspuns întrebarea dacă şi când vor continua discuţiile.

Casa Albă a păstrat tăcerea

Până la comentariile lui Trump, Statele Unite nu emiseseră nicio declaraţie oficială cu privire la rezultatul întâlnirii.

Preşedintele SUA i-a ameninţat totodată cu tarife punitive pe partenerii comerciali ai Iranului.

Potrivit ordinului executiv, ar putea fi impuse tarife vamale importurilor în SUA din ţările care cumpără sau importă bunuri sau servicii din Republica Islamică. Trump nu s-a referit la o ţară anume, dar a spus că ar putea impune rate tarifare de 25%.

Această abordare a crescut din nou presiunea asupra Iranului. Trump a ameninţat în repetate rânduri conducerea Iranului, invocând reprimarea brutală a demonstranţilor în timpul protestelor de masă recente, precum şi controversatul program nuclear al Teheranului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri