Donald Tusk, acuzat de lipsă de diplomație după ce a declarat că există un loc special în iad pentru inițiatorii Brexitului

Autor: George Traicu

Publicat: 07-02-2019

Actualizat: 07-02-2019

Article thumbnail

Sursă foto: reuters

Mâna dreaptă a Theresei May, David Lidington, a apreciat joi că declaraţiile de miercuri ale lui Donald Tusk cu privire la ”locul special în infern” care-i aşteaptă pe susţinătorii Brexitului nu reprezintă cea mai bună diplomaţie posibilă, relatează Reuters.

”I-aş transmite că asta nu ţine de cea mai distinsă diplomaţie din lume”, a declarat ministrul de stat în Biroul Cabinetului Lidington la BBC.

”Eu cred că Tusk şi-a golit sacul ieri (miercuri)”, a adăugat vicepremierul britanic, în contextul în care premierul britanic Theresa May se află joi într-o vizită la Bruxelles, unde se întâlneşte inclusiv cu Tusk.

”Mă întreb cum arată acest loc în infern, pentru cei care au promovat Brexitul fără măcar schiţa unui plan în vederea realizării lui în deplină siguranţă”, a lansat Tusk, care conduce instanţa din care fac parte şefii de stat şi de guverne, într-o conferinţă de presă cu premierul irlandez Leo Varadkar.

Acest comentariu a provocat reacţii pasionale în Regatul Unit.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri