Donație de aparatură medicală pentru bebelușii prematuri din partea Parohiei 'Sfânta Cuvioasă Parascheva' din Brăila

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 23-05-2021

Actualizat: 23-05-2021

Article thumbnail

Sursă foto: mediafax.ro

Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Brăila a donat vineri maternității de la Spitalul Județean de Urgență Brăila două aparate de monitorizare a funcțiilor vitale, destinate bebelușilor născuți prematur, scrie basilica.ro

După consultări cu medicii maternității, reprezentanții parohiei au achiziționat aparatele în valoare totală de 9.000 de lei, pe care le-au oferit cu toate accesoriile necesare.

La donație, parohia a adăugat și icoane, cărți de rugăciune și agheasmă de la sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii“. Acestea au ajuns la personalul medical și la mamele internate.

Aparatele sunt esențiale pentru a salva copiii născuți prematur și pe cei care suferă de diverse afecțiuni.

Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” va mai dona și un aparat performant de oxigenoterapie pentru secția de Terapie Intensivă a spitalului.

Nou-născuții prematuri pot fi îngrijiți doar în reședințele de județ, iar pentru cei cu riscuri majore există secții de terapie intensivă special dotate doar în 14 orașe.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri