Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doocamdată nu este oportună anchetarea modului în care OMS a gestionat criza spune preşedintele Franţei

MEDIAFAX.ro
Preşedintele Franţei, Emmaunuel Macron

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, i-a transmis premierului Australiei, Scott Morrison, că decizia privind deschiderea unei anchete internaţionale independente cu privire la modul în care s-a desfăşurat lupta mondială împotriva pandemiei de COVID-19 şi asupra modului în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a gestionat criza nu este deocamdată oportună, transmite miercuri Reuters, citată de Agerpres.

Liderul francez a subliniat că în prezent urgenţa este de a acţiona împreună pentru stoparea pandemiei şi abia apoi trebuie căutaţi vinovaţii, conform unui oficial citat de Reuters.

"(Macron) A spus că este de acord că au existat nişte probleme la început, însă urgentă este nevoia de coeziune, că nu este timp să discutăm acum aceste chestiuni şi a reafirmat în acelaşi timp nevoia de transparenţă pentru toţi actorii implicaţi, nu doar pentru OMS", a precizat oficialul de la palatul Elysee pentru Reuters.

Premierul australian Scott Morrison a căutat să obţină telefonic susţinere pentru o anchetă internaţională cu privire la modul în care a fost gestionată pandemia la preşedintele SUA, Donald Trump, la preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi la cancelarul german Angela Merkel, conform unui anunţ făcut miercuri de executivul australian.

Citește și: În premieră, Nelu Tătaru anunță CÂND începe școala: Cum trebuie să fie echipați profesorii și elevii

Ministrul australian al afacerilor externe, Marise Payne, a afirmat că ţara sa va cere o anchetă asupra modului în care China a gestionat epidemia la Wuhan, oraşul în care a apărut COVID-19 la sfârşitul anului trecut. Marisa Payne a afirmat că Australia împărtăşeşte îngrijorările SUA, după ce preşedintele Donald Trump a acuzat OMS că este prea apropiată de China şi că a gestionat prost pandemia.

Ministrul sănătăţii Greg Hunt declara la rândul său că susţine o anchetă independentă, afirmând că Australia a reuşit să limiteze propagarea virusului mergând, în parte, împotriva recomandărilor OMS.

Donald Trump a anunţat săptămâna trecută suspendarea contribuţiei americane la OMS, care se ridică la "între 400 şi 500 de milioane de dolari pe an".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.