FC Hermannstadt şi mijlocaşul central Ciprian Biceanu au încheiat de comun acord înţelegerea contractuală, a anunţat clubul ardelean. Despărțirea vine în contextul în care Hermannstadt a încheiat cantonamentul din Antalya.
Biceanu a jucat ultimul meci oficial pe 14 decembrie, atunci când Hermannstadt a pierdut pe teren propriu cu Universitatea Craiova, scor 0-2.

„Mulțumim, Ciprian Biceanu! A.F.C.Hermannstadt și mijlocașul central Ciprian Biceanu au încheiat de comun acord înțelegerea contractuală.
Pe această cale, îi mulțumim lui Ciprian pentru toată munca depusă sub culorile clubului nostru și îi dorim mult succes în carieră!”, a transmis Hermannstadt, prin intermediul unui comunicat.
Ciprian Biceanu a jucat 17 meciuri pentru Hermannstadt în acest sezon, fără să înscrie. Cota sa pe site-ul Transfermarkt este 250.000 de euro.
Biceanu a mai jucat de-a lungul carierei la echipe precum Astra Giurgiu, CS Mioveni, Concordia Chiajna și Hermannstadt.
143 de meciuri şi 2 goluri a bifat Biceanu la sibieni.
Hermannstadt este pe locul 15 în Superliga, penultimul, cu 13 puncte după 21 de etape. Va debuta în 2026 pe 17 ianuarie (ora 17:15), cu Farul Constanța.





























Comentează