DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dorința premierului Orban - Să sprijine sectorul de morărit-panificaţie prin garantarea unor credite

paine

Premierul Ludovic Orban s-a întâlnit miercuri cu reprezentanţii Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (Rompan), ai Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară (Romalimenta), precum şi ai supermarketurilor, iar prim-ministrul şi-a arătat deschidere faţă de propunerile prezentate în sprijinul sectorului de morărit-panificaţie, respectiv garantarea unor credite în vederea asigurării necesarului de grâu pentru acest an şi discutarea unei scheme de sprijin pentru exportul produselor procesate, potrivit news.ro.

Premierul Ludovic Orban şi secretarul de stat Aurel Simion, din cadrul Ministerului Agriculturii, au avut miercuri, la Palatul Victoria, discuţii constructive cu reprezentanţii Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (Rompan), ai Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară (Romalimenta), precum şi ai supermarketurilor.

În cadrul întâlnirii, au fost trecute în revistă provocările cu care se confruntă sectorul industriei alimentare pe fondul secetei şi al crizei generate de pandemia Covid-19, informează Guvernul.

”Prim-ministrul Ludovic Orban a arătat deschidere faţă de propunerile prezentate în sprijinul sectorului de morărit-panificaţie, respectiv garantarea unor credite în vederea asigurării necesarului de grâu pentru anul în curs, discutarea unei scheme de sprijin pentru exportul produselor procesate, precum şi stabilirea unui protocol privind separarea atribuţiilor de control ale Ministerului Agriculturii, ANSVSA, ANPC şi Ministerului Sănătăţii. Reprezentanţii industriei alimentare au subliniat nevoia unui dialog deschis, regulat şi constant cu Ministerul Agriculturii, precum şi a consultării în privinţa schemelor de calitate ce vor fi notificate la Bruxelles”, arată Executivul.

Citește și: Starea de URGENȚĂ a fost MANĂ CEREASCĂ pentru afaceriștii din comerțul cu amănuntul: afacerile au EXPLODAT în luna mai

De asemenea, s-a discutat despre organizarea unei noi sesiuni de depunere de proiecte pe fonduri europene pentru acest sector.

Premierul Orban a subliniat că susţine investiţiile din fonduri europene în activitatea de procesare şi de distribuţie a produselor agricole şi încurajează promovarea produselor româneşti.

”A fost evidenţiată, totodată, importanţa menţinerii predictibilităţii legislative şi a transparenţei decizionale. În acest context, reprezentanţii supermarketurilor au făcut referire la legea 28/2020 care reglementează activitatea retailerilor alimentari, respectiv la elaborarea normelor metodologice pentru această lege”, precizează Guvernul.

Secretarul de stat Aurel Simion a precizat că Ministerul Agriculturii va continua consultările şi va sprijini promovarea schemelor de calitate şi garantarea creditelor rapide pentru cumpărarea recoltei de grâu de pe piaţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.