Singurul Exit Poll din Romania disponibil online, 06.12.2020 21.00. Au mai rămas 31 ore 0 minute
 
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

DOSAR BREAKING - Cum era să RATEZE DNA flagrantul PREMIERĂ în cazul polițistului care ar fi cerut 1,1 milioane de euro ȘPAGĂ în plină stare de urgență

bani flagrant

Detalii incredibile se regăsesc în dosarul de mare corupție al polițistului judiciarist economic Marius Aurelian Fleancu, cel care ar fi cerut 1,1 milioane de euro unui om de afaceri cercetat la PICCJ cu promisiunea că va interveni la doi procurori din cadrul Parchetului instanței supreme pentru „rezolvarea” dosarului bărbatului.

Totul se întâmpla în perioada stării de urgență declarate de președintele statului, Klaus Iohannis, când populația era blocată în case iar instituțiile publice aveau activitățile mult diminuate.

Între altele detaliile din caz arată cum Fleancu promitea intervenții și chiar măsluirea directă sau distrugerea unor probe esențiale astfel încât, la „calculul” final al dosarului să rezulte o exonerare de răspundere penală pe numele afaceristului.

Până la acest moment, însă, anchetatorii DNA au avut de trecut un hop necalculat. Nehotărârea ofițerului Fleancu de a primi suma uriașă de bani cerută de la omul de afaceri, pentru promisiunile enumerate anterior.

Colectarea unei sume premieră

Despre suma uriașă cerută de polițistul Fleancu în acest dosar de corupție procurorul șef al DNA, Crin Bologa, afirma după arestarea preventivă a polițistului că  a reprezentat o premieră pentru DNA.

Mai precis, explica magistratul șef al Direcției, premiera a constat în colectarea unei sume atât de mari într-un timp foarte scurt, din fondurile de flagrant ale mai multor unități de parchet între care și fondul de flagrant al Parchetului ICCJ.

Anchetatorii s-au mișcat foarte rapid cu documentația necesară unei astfel de operațiuni de colectare, timpul de la momentul anunțării intenției de a primi suma și până la oferirea ei efectivă fiind unul foarte scurt, de mai puțin de o zi.

Sumele de bani au fost centralizate, inseriate, catalogate, fotografiate judiciar cu seria la vedere si apoi marcate, pentru reușita flagrantului, toate aceste proceduri dar și altele făcându-se în cele nici 24 de ore.

Ceasul al 12-lea - Pregătiri

Potrivit actelor din dosar în 30 aprilie Cristian Nicolae Ploaie, suspect în dosarul lui Fleancu, și intermediarul acestuia din urmă, „s-a deplasat la biroul lui Savin Bogdan Mihail (omul de afaceri  cu dosar la PICCJ căruia ofițerul Fleancu i-a cerut suma de bani - n.r) din București, calea Floreasca unde a primit de la acesta suma de 1.250.000 euro, din care 1.100.000 euro reprezentând suma pretinsă de Fleancu”.

”S-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, ocazie cu care asupra suspectului Ploaie Cristian Nicolae a fost identificată suma de 1.250.000 euro compusă din 4.356.000 de lei (echivalentul a 900.000 euro la un curs de 4,84 de lei/1 euro) și suma de 350.000 de euro”, arată anchetatorii în actele dosarului.

„Întrucât la data de 01.05.2020 inculpatul Fleancu Marius Aurelian a stabilit o întâlnire cu Ploaie Cristian Nicolae, organele de urmărire penală au pus la dispoziție acestuia din urmă suma de 1.100.000 de euro compusă din 4.356.000 de lei (echivalentul a 900.000 euro) și 200.000 euro pentru a o remite lui Fleancu Marius Aurelian.

Întâlnirea dintre Fleancu Marius Aurelian și Ploaie Cristian Nicolae a avut loc în 1 mai, orele 13:05, ....  în vehiculul lui Ploaie Cristian Nicolae.

În cadrul acestei întâlniri înregistrată audio-video, Ploaie Cristian Nicolae a vrut să-i remită lui Fleancu Marius Aurelian suma de 1.100.000 euro primită de la Savin Bogdan Mihail în ziua anterioară, precizându-i că este compusă din 200.000 euro și restul în lei”, se arată în dosar.

Indignarea care era să prăbușească flagrantul delict

„Când a auzit că suma pretinsă de el și primită de Ploaie Cristian Nicolae nu este în întregime în euro, această monedă fiind în proporție foarte mică, Fleancu Marius Aurelian a fost foarte deranjat și i-a spus pe un ton imperativ lui Ploaie Cristian Nicolae că nu aceasta a fost înțelegerea și prin urmare să ducă banii înapoi lui Savin Bogdan Mihail și să îi ceară să îi schimbe în valuta cerută de el.

În cadrul acestei discuții, Fleancu Marius Aurelian nu numai că recunoaște pretinderea sumei de 1.100.000 euro prin intermediul suspectului Ploaie Cristian Nicolae, dar și înțelegerea anterioară pe care a avut-o cu acesta pentru a intra în posesia sumei și face dovada faptului că relația dintre el și Ploaie Cristian Nicolae, era una de deplină subordonare a lui Ploaie Cristian Nicolae față de inculpatul Fleancu Marius Aurelian”, explică procurorii în dosarul transmis instanței de judecată.

Dat de mâna DNA de colaboratorul de „afacere”

„Fiind audiat Ploaie Cristian Nicolae a declarat că este prieten vechi cu Fleancu Marius Aurelian, iar în luna noiembrie 2019 acesta din urmă i-a solicitat să găsească o modalitate de a-l contacta pe martorul Savin Bogdan Mihail cu scopul de a pretinde de la acesta o sumă de bani pentru dispunerea unei soluții de clasare într-un dosar în care inculpatul Fleancu Marius Aurelian era delegat să efectueze acte de urmărire penală și în care Savin Bogdan Mihail avea calitatea de suspect.

Ploaie Cristian Nicolae a recunoscut că a pretins în numele lui Fleancu Marius Aurelian, de la Savin Bogdan Mihail suma de 1.100.000 euro și pentru sine suma de 150.000 euro.

Mai mult, Ploaie Cristian Nicolae a recunoscut întreaga evoluție a cuantumului sumei pretinse, întâlnirile pe care le-a avut atât cu Savin Bogdan Mihail cât și cu acesta și cu inculpatul Fleancu Marius Aurelian, arătând că nu a făcut altceva decât să transmită ceea ce îi spunea inculpatul Fleancu Marius Aurelian.

În ceea ce privește suma identificată asupra sa cu ocazia constatării infracțiunii flagrante, suspectul Ploaie Cristian Nicolae a recunoscut că a primit de la Savin Bogdan Mihail suma de 1.250.000 euro, sumă din care trebuia să remită mai departe inculpatului Fleancu Marius Aurelian 1.100.000 euro, data remiterii urmând să-i fie comunicată de acesta chiar în cursul zilei de 30.04.2020”, se mai arată în dosar legat de momentul flagrantului delict.

Fișă de dosar

Ofițerul IGPR Marius Aurelian Fleancu este trimis în judecată din luna iunie și este acuzat de procurorii DNA de luare de mită, trafic de influenț și permiterea accesului unei persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, cu scopul de a obține pentru sine foloase necuvenite.

Alături de el este judecat și Cristian Ploaie pentru complicitate la luare de mită și complicitatea la trafic de influență.

În rechizitoriul transmis judecătorilor de la Tribunalul București procurorii notează că în perioada februarie – aprilie 2020, respectiv în plină stare de urgențp, Marius Aurelian Fleancu, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins, în mod repetat, de la un om de afaceri vizat într-un dosar în care ofițerul fusese delegat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (P.Î.C.C.J) să efectueze activități de urmărire penală, suma de 1.100.000 euro pentru sine, pentru procurorul de caz și procurorul șef de secție.

Banii respectivi ar fi fost pretinși prin intermediul celuilalt inculpat, în schimbul promisiunii că:
- ar urma să facă cercetări într-un anume sens, astfel încât probele strânse să conducă la desființarea concluziilor expertizei deja făcute în cauză și în cele din urmă la o soluție de clasare,

- ar urma să intervină la procurorul de caz și la procurorul ierarhic superior, (asupra cărora a lăsat să se înțeleagă că ar avea influență) astfel încât să se dispună soluția clasării, iar eventualele plângeri față de clasare să fie respinse.

În același context, cu scopul de a obține suma de 1.100.000 euro pretinsă de la omul de afaceri, inculpatul Fleancu Marius-Aurelian i-ar fi comunicat și ar fi permis celuilalt inculpat accesul la date și informații care nu erau destinate publicității, din dosarul respectiv, pentru a-i crea omului de afaceri, cu ocazia întâlnirilor avute, convingerea că ajutorul promis este real, după cum urmează:

- probele administrate sau care urmează a fi administrate în dosar,
- măsurile asiguratorii instituite și bunurile asupra cărora au fost aplicate,
- măsurile asiguratorii ce urmau a fi instituite și bunurile asupra cărora urmau a fi aplicate sechestrele asiguratorii,
- activitățile de urmărire penală ce urmează a fi efectuate.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.