Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dosar cu nume grele la ÎCCJ! Cine a reintrat în vizorul magistraților: Papici și alți politicieni

iccj

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a confirmat, vineri, redeschiderea urmăririi penale într-un dosar în care au calitatea de intimat 13 persoane cu funcţii importante din judeţul Prahova - procurori, poliţişti, un deputat şi şefi ai unor instituţii publice, printre care şeful Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma.

Conform datelor de pe site-ul oficial al ÎCCJ, dosarul a fost înregistrat pe 9 februarie, intimaţi fiind fostul şef al Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, Daniel Cristian Petre, adjunctul său de la acea vreme, Cătălin Dinu, fostul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, Viorel Dosaru, actual subsecretar de stat în MAI, şeful Poliţiei Ploieşti, Cristian Gelu Manea, fostul şef al DGA Prahova, Constantin Ispas, ofiţerul BCCO Emanuel Saghel, şeful Serviciului Investigaţii Criminale din IJP Prahova, Nicolae Zecheru, fostul şef al DIICOT Ploieşti, Ionuţ Botnaru, actual şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, Liviu Matei, actual şef al DIICOT Ploieşti, procurorul Gheorghe Gârbea, fost adjunct al şefului PCA Ploieşti, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma.

Citește și: Surpriză: Cu ce personaj important s-a iubit senatoarea PNL Doina Tudor, reținută de DNA

Potrivit unor surse judiciare, dosarul în cauză pentru care procurorii DNA Bucureşti au cerut confirmarea redeschiderii urmăririi penale a fost clasat de procurorul Lucian Papici în aprilie 2014.

Sursele citate au precizat că cercetările în acest caz ar fi pornit de la ancheta efectuată în dosarul evaziunii de 35 de milioane de euro în care ulterior au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti mai mulţi inculpaţi, printre care fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu, Răzvan Alexe, cunoscut drept apropiat al familiei Cosma, dar şi oameni de afaceri ale căror firme au avut, de-a lungul timpului, contracte cu autorităţile publice din Prahova.

Citește și: Google face revoluție: Lansează propriul Whatsapp

Astfel, procurorii anticorupţie suspectau că Răzvan Alexe ar fi apelat la mai multe persoane cu funcţii importante - procurori, poliţişti, angajaţi ai autorităţilor de control fiscal şi ai administraţiei - pentru a obţine date referitoare la demersurile întreprinse de anchetatori în dosare care îl vizau şi pentru a tergiversa anchetele, au precizat sursele judiciare.

Printre cei care i-ar fi furnizat informaţii lui Alexe ar fi şi şeful de la acea vreme al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Viorel Dosaru, actual subsecretar de stat în Ministerul de Interne, care ar fi fost recompensat cu sume importante de bani.

Citește și: VIDEO ȘOCANT Șoferul unui tir calcă un om, se dă jos și îl lasă pe o bordură

De asemenea, Răzvan Alexe ar fi apelat şi la alte persoane cu influenţă, cum ar fi Mircea Cosma, preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, şi deputatul Vlad Cosma, pentru stoparea sau tergiversarea cercetărilor în dosarul respectiv.

Totodată, apropiaţii lui Alexe ar fi desfăşurat operaţiuni de filaj în zona PCA Ploieşti pentru a identifica martorii din dosar cu scopul de a-i intimida, au mai spus sursele citate.

Citește și: VIDEO Ea e profesoara de religie care a câștigat Miss Germania pentru prima dată în istorie

Conform acestora, procurorul Lucian Papici a dispus, în aprilie 2014, clasarea cauzei faţă de cei 13, motivând că nu se impune începerea urmăririi penale in rem în cauză, pentru că faptele nu există în materialitatea lor.

Ulterior însă, procurorii DNA Ploieşti au început urmărirea penală faţă de Mircea şi Vlad Cosma, faţă de Daniel Petre, de Constantin Ispas şi Emanuel Saghel în diferite dosare privind fapte de corupţie.

Citește și: Călin Popescu Tăriceanu dă de pământ cu Laura Codruța Kovesi: E deplasată

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.