Dosar de înşelăciune după promisiunea amenajării unor spălătorii auto

Autor: Liana Ganea

Publicat: 05-06-2025 15:42

Actualizat: 05-06-2025 18:42

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Poliţiştii giurgiuveni fac cercetări într-un dosar de înşelăciune după ce mai multe persoane ar fi indus în eroare cetăţeni din judeţul Giurgiu că ar înfiinţa şi amenaja spălătorii auto şi după ce au primit sume de bani nu au mai putut fi contactate.

"Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Giurgiu, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, au pus în executare două mandate de percheziţie, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Din materialul probator administrat până în prezent, a reieşit că, în perioada martie 2024-prezent, mai multe persoane ar fi indus în eroare părţile vătămate, prin promisiunea că ar înfiinţa şi amenaja spălătorii auto, cu 183.102 lei, respectiv 239.943 de lei", se arată într-un comunicat de presă, emis joi, de IPJ Giurgiu, potrivit Agerpres.

După ce aceştia ar fi primit sumele, nu au mai putut fi contactaţi.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în vederea documentării cauzei şi tragerii la răspundere a persoanelor cercetate, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri