Dosar penal la Iași: O persoană a votat pe liste suplimentare deși locuiește în altă comună

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 07-12-2025 15:43

Actualizat: 07-12-2025 15:48

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Autoritățile din Iași au deschis un dosar penal după ce o persoană ar fi votat pe liste suplimentare deși locuiește în altă comună. În județul Iași au loc alegeri în comuna Vânători.

Autoritățile au anunțat că au fost înregistrate în județul Iași două sesizări privind săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni care au legătură cu procesul electoral, dintre care una nu s-a confirmat, iar într-un caz a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări, scrie Mediafax.

O persoană ar fi votat pe listele suplimentare ale secției de votare, deși aceasta are domiciliul, în actele de identitate, în altă comună. S-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de fraudă la vot.

„Reamintim că dreptul de vot se exercită numai în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul își are domiciliul sau reședința, cu condiția ca reședința să fi fost stabilită cu mai mult de 6 luni înainte de ziua votului și să fie valabilă la data scrutinului. Cetățenii care și-au stabilit reședința cu mai puțin de 6 luni înainte de ziua votului nu pot vota în localitatea unde au reședința, pot vota în localitatea unde au domiciliul dacă acolo se organizează, desigur, alegeri”, transmit autoritățile.

În comuna Voluntari din județul Iași se fac alegeri locale parțiale după ce fostul primar al comunei a murit.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri