Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dosar penal pentru bărbatul care a agresat un echipaj medical şi a avariat o autospecială SMURD

mediafax.ro
ambulanță pompieri smurd

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a anunţat, vineri, că a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş în cazul bărbatului care a agresat un echipaj medical şi a avariat o autospecială SMURD B2, care intervenea la o urgenţă medicală în urmă cu o seară, potrivit Agerpres.

"Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au fost sesizaţi de către reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş cu privire la faptul că membrii unui echipaj SMURD, cu ocazia unei intervenţii medicale pe raza municipiului Târgu Mureş, au fost agresaţi fizic de către un bărbat prezent la faţa locului, care, totodată, a distrus şi portiera autospecialei SMURD.

În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt, identificării autorului şi luării măsurilor ce se impun", a arătat IPJ Mureş într-un comunicat de presă.

Citește și: Declarație ȘOC în dosarul agenților VIOLENȚI de la SECȚIA 16: „Nu l-am denunțat pe Șeicaru„ ...

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) 'Horea' al judeţului Mureş a precizat, vineri, într-un comunicat de presă, că incidentul s-a petrecut joi seară, în jurul orei 20,20, după ce un echipaj de prim ajutor SMURD a fost solicitat prin dispeceratul 112 pentru a se deplasa la o solicitare medicală pe raza municipiului Târgu Mureş, pe strada Valea Rece.

"Odată ajunşi la locul solicitării, victima de sex feminin s-a prezentat la ambulanţă pentru acordarea primului ajutor, pacienta desfăcându-şi singură faşa, deşi paramedicii i-au cerut că această manevră trebuie efectuată de ei.

O persoană de sex masculin, care s-a recomandat ca fiind soţul pacientei, a devenit agresiv verbal, adresând injurii la adresa echipajului, ulterior devenind agresiv fizic, lovindu-l pe unul dintre paramedici în zona pectoralului drept.

Agresorul a încercat să spargă geamul şi oglinda portierei de la autospecială, instigând la violenţă şi pe celelalte persoane aflate la faţa locului.

După aceasta, a agresat fizic şi pe paramedicul aflat în cabina medicală, ca pe urmă să distrugă uşa laterală a autospecialei. În momentul în care echipajul era agresat, s-a solicitat pe staţia radio sprijin al poliţiei sau al jandarmeriei.

Ambulanţa s-a retras în aşteptarea respectivelor echipaje solicitate, continuând acordarea primului ajutor pacientei, constatând la examinare o plagă superficială la nivelul membrului superior stâng.

S-a efectuat toaletarea plăgii şi pansarea cu tampon steril, neputând efectua transportul către spital, din cauza defecţiunii ambulanţei survenite în urma atacului", a precizat ISU Mureş.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.