Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală, după ce, în cursul dimineţii de miercuri, un băiat de 14 ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc pe DN 2, în localitatea Cristeşti, potrivit Agerpres.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, accidentul a fost produs în urma coliziunii dintre un TIR şi un autovehicul. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
"Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN 2, în localitatea Cristeşti, a avut loc un accident rutier, soldat cu victime omeneşti. Din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că în accident au fost implicate un autoturism şi un ansamblu de vehicule, format din cap tractor şi semiremorcă. În urma accidentului, trei persoane au fost rănite, iar o persoană a decedat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate", se menţionează într-un comunicat al IPJ Iaşi.
Dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală, în cazul accidentului de pe DN 2
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
0

103
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
103

505
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
505

1.830
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
1.830

9.978
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
9.978

2.303
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.303

1.468
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.468

1.667
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.667

3.778
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.778

2.678
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.678

5.040
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
5.040

111
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
111

2.570
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
2.570
















Comentează