Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unui bărbat acuzat de trafic de influență în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi pretins bani susținând că are influență asupra magistraților și polițiștilor implicați în soluționarea unor dosare penale.
Conform rechizitoriului, în perioada octombrie 2024 – mai 2025, inculpatul, identificat cu inițialele L.G., ar fi solicitat unei persoane suma totală de 13.000 de euro și ar fi primit efectiv echivalentul a 6.000 de euro. În schimb, acesta ar fi promis că poate interveni, direct sau prin intermediari, pe lângă procurori, judecători și ofițeri de poliție, pentru a obține soluții favorabile într-o serie de cauze penale.
Promisiuni de sentințe „favorabile” și măsuri preventive mai blânde
Potrivit DNA, în toamna anului 2024, L.G. ar fi cerut 9.000 de euro, lăsând să se creadă că are influență asupra unor magistrați de la Judecătoria Sectorului 1 București și Tribunalul București. Acesta ar fi promis că poate determina înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă și obținerea unei sentințe favorabile, inclusiv o pedeapsă cu suspendare, indiferent de probele existente în dosare.
Anchetatorii susțin că, în acest context, inculpatul ar fi primit 4.000 de euro, urmând ca diferența de 5.000 de euro să fie achitată ulterior. În perioada decembrie 2024 – mai 2025, acesta ar fi continuat să ceară restul sumei.
Influență invocată și asupra polițiștilor
Într-un alt episod, L.G. ar fi pretins încă 4.000 de euro, afirmând că poate influența ofițeri de poliție pentru a dispune reunirea unor dosare penale și pentru a stopa efectuarea cercetărilor în respectivele cauze. Și în acest caz, inculpatul ar fi primit o parte din sumă – 2.000 de euro – solicitând ulterior plata diferenței.
Dosarul ajunge la Tribunalul Ilfov
Pentru recuperarea sumelor obținute, procurorii DNA au dispus măsuri asigurătorii în vederea confiscării speciale. Rechizitoriul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ilfov, cu propunerea menținerii controlului judiciar și a măsurilor asigurătorii.
DNA precizează că trimiterea în judecată reprezintă finalizarea anchetei penale și nu încalcă principiul prezumției de nevinovăție.





























Comentează