DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dosarul Cîțu: Ce știm despre condamnarea penală în SUA - Mai poate fi prim-ministru?

florin citu

O informație cu potențial de „lebădă neagră” în competiția din PNL a apărut în cursul zilei de miercuri: premierul Cîțu a fost condamnat penal în SUA, în anul 2001, când avea 29 de ani, pentru conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor.

„Da, acum 20 de ani. A fost vorba de conducerea sub influența alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este contravenție. Am făcut o greșeală acum 20 de ani. Am condus, am plătit foarte scump - a trebuit să-mi vând și mașina și să merg un an pe jos. A fost un eveniment acum 20 de ani. Nu este un eveniment cu care să te mândrești. Este o contravenție. Am plătit și în România amenzi de circulație”, a declarat premierul, întrebat despre condamnarea din 2001.

Ce înseamnă „misdemeanor”

Potrivit registrelor oficiale online, Florin Cîțu a fost condamnat la două zile de închisoare și o amendă de 1000 de dolari, în martie 2001, pentru o faptă (serious misdemeanor) comisă în martie 2000. Este vorba despre OWI (operating while intoxicated), conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, Cîțu fiind la prima abatere.

Faptele penale se împart, în SUA, în funcție de gravitate, în „infractions”, „misdemeanors” și „felonies”. „Infractions” sunt abateri mărunte care sunt de obicei pedepsite cu amenzi, nu cu închisoarea. Unele state consideră că anumite tipuri de infracțiuni, cum ar fi încălcările regulilor de circulație, sunt contravenții civile, nu fapte penale.

„Misdemeanors” sunt fapte care pot fi pedepsite cu până la un an de închisoare în majoritatea statelor. Pedeapsa poate include, de asemenea, plata unei amenzi, probațiune, muncă în folosul comunității. Unele state subdivizează „misdemeanors” în funcție de clasă sau grad. Aceste clasificări determină severitatea pedepsei.

„Felonies” sunt cel mai grav tip de infracțiune. Implică adesea vătămări fizice grave (sau amenințări cu vătămarea) victimelor, dar includ, de asemenea, fapte precum infracțiuni de corupție și scheme de fraudă. Ca și în cazul precedent, statele pot să subdivizeze infracțiunile de tip „felonies” în funcție de clasă sau grad.

Mai poate fi Florin Cîțu prim-ministru

Așa cum reiese din legislația americană federală și cea a statului Iowa, premierul Cîțu a fost condamnat penal, nu a fost sancționat doar contravențional. Invocând Legea 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului, dar și precedentul lui Liviu Dragnea, unii comentatori au susținut că Florin Cîțu nu mai poate fi prim-ministru. Legea din 2001 a fost însă abrogată de Codul Administrativ.

Potrivit art. 17 din Codul Administrativ:

„Pot fi membri ai Guvernului persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

a) au cetățenia română și domiciliul în țară;

b) se bucură de exercițiul drepturilor electorale;

c) nu au suferit condamnări penale, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.”

Potrivit art. 165 din Codul Penal, „Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune.”

Astfel, potrivit prevederilor legale în vigoare în România, Florin Cîțu nu are nicio interdicție legală pentru a ocupa funcția guvernamentală.

În privința cazierului din SUA, lucrurile sunt mai nuanțate. Condamnarea pentru „serious misdemeanor” rămâne în cazierul judiciar pe viață, cu excepția cazului în care se solicită și se obține ștergerea din cazier. Nu există o „dată de expirare” prestabilită pentru infracțiunile de acest gen. Chiar dacă infracțiunile de tipul „misdemenor” sunt mai puțin grave decât infracțiunile „felonies”, acestea sunt totuși încălcări grave ale legii. Totuși, în Iowa, o asemenea condamnare poate fi temei pentru recidivă, în cazul unei noi condamnări, doar într-un termen de 12 ani de la pronunțare.

Alte detalii stranii

Florin Cîțu avea 28 de ani fără câteva zile când a condus sub influența alcoolului și 29 de ani fără câteva zile când a fost condamnat. Conform datelor oficiale, Cîțu a pledat vinovat, dar nu este clar din documente dacă a fost prins sub influența alcoolului sau a drogurilor, la rubrica aferentă fiind menționat „drug abuse”, deși premierul a susținut că a fost vorba despre alcool.

Dacă este vorba despre alcool, o persoană poate fi condamnată pentru „operating while intoxicated” dacă are o alcoolemie mai mare de 0,8 la mie, o concentrație de alcool în sânge care i-ar fi adus și în România dosar penal.

Un alt detaliu care reiese din documentele publice, plângerea pe numele lui Florin Cîțu a venit de la Iowa State University, chiar universitatea la care actualul premier era student.

content-image

content-image

content-image

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.