Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dosarul în care era anchetat un ecuadorian fugit din Centrul de Carantină Iași a fost clasat

judecator justitie

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi au dispus clasarea unui dosar în care un ecuadorian a ajuns în atenţia oamenilor legii după ce ar fi fugit dintr-un centru de carantină, potrivit Agerpres.

"Procurorul a emis ordonanţă de clasare pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 352 Cod penal (zădărnicirea combaterii bolilor - n.r.), reţinându-se că fapta nu a fost comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege", se menţionează într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei, în cauza respectivă, oamenii legii au fost sesizaţi la data de 14 aprilie cu privire la faptul că cetăţeanul ecuadorian a părăsit la data de 11 aprilie un centru de carantină de pe raza municipiului Iaşi, în timp ce concubina acestuia, aflată şi ea în carantină, a fost între timp testată pozitiv cu COVID-19.

Citește și: CTP, reacție după decizia CCR: ‘Oamenii s-au relaxat și totul depinde de gena dacică, aia despre care se spunea că ne protejează’

"Din cercetările efectuate s-a stabilit că persoana respectivă a fost în realitate transportată la o unitate medicală pentru tratarea unor probleme renale, fiind transferată la un alt spital pentru investigaţii. Fiind testat negativ pentru COVID-19, la finalizarea analizelor efectuate, cetăţeanul ecuadorian s-a deplasat la domiciliu, unde s-a autoizolat. În urma sesizării reprezentanţilor DSP Iaşi, acesta a fost readus în centrul de carantină, unde a rămas timp de 14 zile, revenind ulterior la domiciliu", se menţionează în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

În intervalul 6 - 12 mai, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi sunt 11 dosare în lucru, având ca obiect comiterea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, precum şi infracţiunea de fals în declaraţii, se precizează în comunicat.

"În două din cauzele în lucru s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, persoanele cercetate având calitate de suspect (...), în celelalte cauze, urmărirea penală se efectuează in rem. Aceste cauze sunt instrumentate de organele de poliţie competente, sub supravegherea procurorilor desemnaţi", se mai arată în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.