Dosarul Jeffrey Epstein - Aleşi democraţi din Congres publică 68 de noi fotografii

Autor: George Traicu

Publicat: 18-12-2025 21:37

Article thumbnail

Sursă foto: Rick Friedman/Corbis via Getty Images

Aleşi democraţi din Congresul american au publicat joi 68 de noi imagini legate de Jeffrey Epstein, cu o zi înaintea datei limită a publicării de către Guvernul lui Donald Trump a documentelor pe care le deţine despre infractorul sexual mort în detenţie, relatează AFP, potrivit news.ro.

Aceste 68 de imagini provin dintre cele 95.000 de imagini pe care aleşii au anunţat săptămâna trecută că le-au primit de la moştenitorii lui Jeffrey Epstein.

Prin publicarea acestor imagini, ei vor să exercite presiuni asupra Guvernului lui Donald Trump, care urmează să divulge - până cel mai târziu vineri - documentele pe care le deţine despre acest finanţist newyorkez mort în închisoare în 2019, înainte să fie judecat cu privire la infracţiuni sexuale.

”Este timpul ca Departamentul Justiţiei să publice doarul”, afirmă într-un mesaj postat pe X aleşii democraţi, membri ai puternicei Comisii de Supraveghere şi Reformă Guvernamentală din cadrul Camerei Reprezentanţilor.

Donald Trump a promis în campania sa prezidenială victorioasă din 2024 dezvăluiri zgomotoase în ”dosarul Epstein”, însă preşedintele republican le cere susţinătorilor săi, de mai multe luni, să dea pagina, catalogând scandalul drept o ”farsă” exagerată de către opoziţia democrată.

După ce s-a opus mult timp, miliardarul a fost nevoit, în noiembrie, să promulge o lege care-i obligă Guvernul să facă publice toate documentele din acest dosar.

TEORII ALE COMPLOTULUI

Moartea lui Jeffrey Epstein, găsit spânzurat în celulă la New Yor, la 10 august 2019, a alimentat nenumărate teorii ale complotului potrivit cărora acesta a fost asasinat cu scopul muşamalizării unui scandal vizând personalităţi de prim-plan.

În unele dintre fotografiile publicate joi, el apare în biroul său, în compania lui Steve Bannon, un fost consilier al lui Donald Trump, dar şi la bordul a ceea ce pare să fie un avion privat alături de intelectualul de stânga Noam Chomsky sau pozând aături de regizorul Woody Allen, înfofolit într-un palton gros.

În alte imagini apar paşapoarte şi cărţi de identitate ale unor ucrainence, rusoaice sau sud-africane ale căror nuume şi forografii sunt cenzurate.

Existenţa unor legături între aceste persoane şi finanţist era deja cunoscută.

În niciuna dintre fotograiile publicate începând de săptămâna trecută nu apare vreun comportament infracţional.

Săptămâna trecută, aleşii democraţi au publicat numeroase imagini - inclusiv cu Donald Trump şi fostul preşedinte Bill Clinton sau fostul prinţ britanic Andrew.

Steve Bannon şi Woody Allen apăreau şi ei, dar şi Bill Gates, cofondartorul Microsoft, şi Richard Branson, fondarorul grupului Virgin.

Donald Trump - o vreme un apropiat al lui Jeffrey Epstein, în anii '90 - a dezminţit întotdeauna că a ştiut despre comportamentul infracţional al acestuia şi dă asigurări că s-a certat cu el la începutul anilor 2000, cu mult înainte ca acesta să aibă probleme în justiţie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri