DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dosarul Laundromat: Sechestrele aplicate depășesc 268 de milioane de lei

Procuratura Anticoruptie
Procuratura Anticoruptie

Procuratura Anticorupție (PA) anunță că s-a dispus punerea sub sechestru a mijloacelor financiare în sumă de 268.054.638,19 lei deținute atât cu drept de proprietate, cât și prin intermediul terților, de către Veaceslav Platon, în dosarul Launfromat.

Potrivit Procuraturii, cauza penală a fost pornită de către PA conform unei bănuieli rezonabile de săvârșire a infracțiunilor de spălarea banilor, abuzul de serviciu și confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ștampilelor sau sigiliilor false, transmite Știri.md.

Procurorii au constatat că, în perioada anilor 2010-2014, Veaceslav Platon a constituit și condus o organizație criminală, formată din mai multe grupuri criminale organizate distincte, care acționau pe teritoriul Republicii Moldova, Ucrainei, Federației Ruse, dar și a altor state.

"În acest sens, această organizație criminală a instituit o schemă transnațională de spălare a banilor realizată prin intermediul unei instituții financiare din Republica Moldova, controlată de către conducătorul organizației criminale, precum și prin intermediul unor instituții bancare din Federația Rusă, Republica Letonia, controlate și gestionate direct, cât și indirect, de către membrii grupului criminal organizat, inclusiv cetățeni ai Federației Ruse și o instituție financiară din Republica Letonia.

Așadar, sub pretextul executării multiplelor ordonanțe judecătorești ilegale și încheieri ale executorilor judecătorești, a fost realizat transferul și convertirea  mijloacelor financiare de proveniență dubioasă provenite din Federația Rusă, în sumă totală de 22.013.152.654,62 dolari SUA, contrar legislației naționale a Republicii Moldova, cât și a Federației Ruse.

Ulterior, mijloacele financiare indicate supra au fost convertite și transferate pe conturile unor companii nerezidente deschise atât în cadrul instituțiilor financiare din Republica Moldova, cât și în Republica Letonia, gestionate de către conducătorul organizației criminale, Veaceslav Platon", comunică Procuratura.

Actualmente urmărire penală este în desfășurare, fiind întreprinse un complex de acțiuni de urmărire penală în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, în scopul realizării unei anchete penale complete și obiective, în scopul restituirii prejudiciului cauzat și atragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în comiterea infracțiunilor incriminate.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.