Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Două țări își dau mâna pentru a scoate Venezuela din criză

Venezuela

Spania şi Chile s-au declarat pregătite luni să ajute Venezuela să treacă peste criza în care se află, cu ocazia unei vizite la Santiago de Chile a şefului guvernului spaniol Pedro Sanchez, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Pentru ca Venezuela să găsească rapid o soluţie, va fi nevoie de ajutorul tuturor ţărilor", a declarat preşedintele chilian Sebastián Pinera într-o conferinţă de presă comună cu Pedro Sanchez. 

Pinera şi-a exprimat dorinţa ca Spania să îşi asume un rol central în rezolvarea crizei venezuelene, aşa cum a mai făcut Madridul în alte crize din America Latină. 

Politica Chile "este de a face tot ce stă în puterea noastră pentru ca Venezuela să îşi regăsească democraţia, statul de drept şi respectarea drepturilor omului", a declarat el. 

Sanchez a dat asigurări că Spania este dispusă "să acompanieze activ" evoluţia situaţiei din Venezuela.

Citește și: Coreea de Sud a anunţat majorarea bugetului pentru cooperarea cu Coreea de Nord

Venezuela, a spus el, "trebuie să aibă un dialog cu ea însăşi, între venezueleni, pentru a găsi o soluţie la această criză politică", iar comunitatea internaţională trebuie "să acompanieze acest dialog". 

În cursul conferinţei de presă, Pinera, care este un conservator, a trasat un tablou sumbru a situaţiei din Venezuela sub preşedintele socialist Nicolas Maduro. 

În Venezuela, "astăzi nu mai există democraţie, nu mai există separarea puterilor, nu se mai respectă drepturile omului, nu mai există stat de drept". "Şi există ceva care este poate mult mai grav: o profundă criză umanitară", a subliniat preşedintele chilian. 

Venezuelenii de confruntă de mai multe luni cu penurii grave de produse alimentare, medicamente şi alte produse de primă necesitate, precum şi cu o hiperinflaţie evaluată de Fondul Monetar Internaţional (FMI) la 1.000.000% pentru 2018. 

Pinera a făcut apel la Maduro "să accepte ajutorul umanitar pe care noi, ţările din America Latină, l-am oferit de mai multe ori pentru a mai atenua din durerea şi suferinţa poporului venezuelean".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.