Două asociaţii şi o fundaţie vor avea observatori interni; BTA - acreditată din partea presei străine

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 06-12-2025 20:00

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Biroul Electoral de Circumscripţie Nr. 42 - Municipiul Bucureşti a acreditat ca observatori interni la alegerile pentru Primăria Capitalei două asociaţii şi o fundaţie, iar din partea presei străine - reprezentanţii BTA, informează AGERPRES.

Potrivit BEM, au fost acreditate pentru a avea observatori interni la alegerile de duminică Asociaţia Funky Citizens, Fundaţia ''Pentru o Românie Modernă'' şi Asociaţia Expert Forum.

Totodată, din partea presei străine a fost acreditată Bulgarian News Agency (BTA).

Acreditările emise de Biroul Electoral de Circumscripţie Nr. 42 sunt valabile, în original sau în copie, la toate secţiile de votare de pe raza municipiului Bucureşti.

Acreditarea permite accesul şi staţionarea titularului în locurile publice din zona de votare şi în localul de vot, precum şi să asiste la operaţiunile electorale, inclusiv la numărarea voturilor şi la întocmirea proceselor-verbale.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri