Două autovehicule au fost incendiate cel mai probabil în mod intenţionat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Cordun, iar incendiul s-a extins la mai mulţi baloţi de fân, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Adrian Rotaru, conform Agerpres.
În urma incendiului, unul dintre autoturisme a ars în proporţie de 80 la sută. Au mai ars motorul unei autoutilitare aflată lângă prima maşină, precum şi două tone de fân sub formă de baloţi din apropierea locuinţei unde erau parcate cele două autovehicule.
"Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
La locul incendiului s-au deplasat două echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un autocamion de intervenţie.
Două autoturisme au fost incendiate în localitatea Cordun, județul Neamț. Se pare că focul a fost pus intenționat
București
12°C
Articole Similare

489
Dosarul Epstein bubuie în mediul academic din România: E anchetă la universitatea condusă de Tudorel Toader
489

234
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
234

26
Incident spectaculos: braconier urmărit și reținut după ce ar fi avariat intenţionat o autospecială de poliţie
26

1.151
Rețeaua de infractori cibernetici, care a afectat 163 de țări, a fost deconectată: Percheziții de amploare în România și alte șapte state / Cum acționau hackerii
1.151

29
Conflictul din Orientul Mijlociu blochează exporturile de carne de oaie, susţine preşedintele Asociaţiei Moldoovis
29

1.456
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
1.456

9.824
UPDATE Tragedie la metrou Piața Unirii 2: o persoană a murit după ce s-a aruncat în fața trenului
9.824

5.411
CSM respinge numirea Cristinei Chiriac ca procuror general: aviz negativ cu 5 voturi împotrivă
5.411

4.571
Experții avertizează asupra unor analgezice populare care îți pot afecta grav sănătatea, fără să simți niciun simptom
4.571

139
Câine de companie tranchilizat chiar lângă stăpânul său: Intervenția ecarisajului a ajuns în ancheta poliției
139

25
VIDEO Școala nu este o închisoare. Despre limitele morale ale publicității (Opinie)
25

5.447
Cine plătește amenda dacă nu porți centura în mașină. Explicațiile Poliției Rutiere pentru șoferi și pasageri
5.447

53
Originea și semnificația expresiei „Să moară Gibilan"
53

















Comentează