DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Două incendii de pădure au izbucnit în partea de sud şi de nord a judeţului Hunedoara

www.alba24.ro
incendiu vegetație Apuseni

Două incendii de pădure se manifestau, marţi, în păduri situate în partea de sud şi în cea de nord a judeţului Hunedoara, pompierii militari, pădurarii şi jandarmii intervenind pentru stingerea focului care se manifestă pe suprafeţe de 15 hectare şi, respectiv, 5 hectare, în zone cu vegetaţie de foioase şi răşinoase, potrivit Agerpres.

Cel mai extins incendiu este semnalat în partea de sud a judeţului Hunedoara, pe teritoriul satului Petros, din comuna Pui, într-o zonă situată la graniţa Parcului Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina, focul afectând litiera şi vegetaţia de la baza pădurii. 

Organizarea intervenţiei pompierilor a implicat survolarea zonei afectate de incendiu cu un avion al Aeroclubului Săuleşti, stabilindu-se că arderea se manifestă pe aproximativ 15 hectare de pădure de foioase şi răşinoase.

Citește și: Protecția consumatorului dă ALERTA: Ce au descoperit în gheața folosită de KFC în băuturi

"Cei 12 pompieri, opt lucrători silvici şi doi jandarmi au început acţiunea de stingere după ce au parcurs un traseu anevoios şi solicitant până la locul în care se dezvolta arderea. Echipele de intervenţie depun eforturi pentru limitarea propagării incendiului prin realizarea unor cordoane de izolare a arderii constând în îndepărtarea vegetaţiei combustibile şi înăbuşirea focarelor", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, Anemona Doda. 

Cel de-a doilea incendiu de pădure se manifestă în partea de nord a judeţului Hunedoara pe o suprafaţă de aproximativ 5 hectare de lăstăriş şi doborâturi, dintr-o pădure de foioase şi răşinoase situată în zona Buceş - Vulcan. 

La faţa locului a ajuns o echipă formată din nouă pompieri militari de la subunitatea din municipiul Brad, după mai multe zeci de minute de mers pe jos prin zona împădurită. 

Cauzele de producere a incendiilor urmează să fie stabilite după ce focarele vor fi stinse.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.