Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trei medalii de aur, la canotaj, pentru juniorii români, la Campionatul Mondial de la Paris

FRDC
Canotaj 2023

Sportivi români au cucerit trei medalii de aur şi trei de bronz, sâmbătă, la Campionatele Mondiale de canotaj pentru juniori Under-19 de la Paris.

Prima medalie de aur a fost câştigată de Ionela Elena Scutaru şi Gabriela Tivodariu la dublu rame feminin (07:26.70).

A doua medalie de aur a fost adusă de echipajul de patru rame masculin, alcătuit din Mateus Simion Cozminciuc, Fabrizio Alexandru Scripcariu, Constantin Flocea şi Sergiu Anfimov, cu timpul de 06 min 06 sec 24/100.

Bianca Camelia Ifteni a devenit campioană mondială de junioare la simplu vâsle feminin cu timpul de 07 min 52 sec 33/100.

Echipajul de patru rame feminin, compus din Ioana Ruxandra Pascovici, Iuliana Isabela Boldea, Delia Mirabela Gradinaciuc şi Andreea Nicoleta Dinu, a obţinut medaliile de bronz (06:51.74), devansat de Italia şi Marea Britanie.

Bronz a câştigat şi echipajul de 8+1 feminin (Narcisa Florentina Negură, Adina Alexandra Florea, Rebeca Andreea Andriesei, Bianca Elena Drăghici, Beatrice Piseru, Georgiana Blănariu, Andreea Bianca Marin, Denisa Cristina Ailincăi şi Irina Lucia Andreea Despa), cu timpul de 06 min 26 sec 14/100, devansat de Marea Britanie (06:26.00) şi Germania (06:26.09), într-o finală foarte strânsă, în care primele patru clasate au fost despărţite de 24 de sutimi.

Şi echipajul masculin 8+1 (Antonel Avăcăriţei, Silviu-George Elenes, Ştefan Cobzaru, Silviu-Marian Dumitriu, Darius Simion, Sebastian Alexandru Taşcă, Constantin Filip, Ştefan Bogdan Moaleş, Alexandru Nedelcu) a câştigat bronz (05:52.21), primele două poziţii fiind ocupate de Marea Britanie şi Germania.

Echipajul masculin de patru vâsle (Iulian-Ferdinand Ielinec, Gabi Sicean, Marian Gabriel Guia, Silviu Denis Totolici) s-a clasat pe locul 4 în Finala B (şi zece la general).

La Mondialele de juniori de anul trecut, canotorii români au câştigat patru medalii, una de aur, una de argint şi două de bronz.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.