Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Două muzee consacrate unui celebru CREATOR DE MODĂ, construite până la finalul anului

http://azureazure.com
Yves Saint-Laurent

Două muzee consacrate lui Yves Saint Laurent vor fi inaugurate la Paris şi Marrakech în luna octombrie, în urma unei iniţiative demarate de partenerul de viaţă al celebrului creator de modă, Pierre Bergé, care a spus că doreşte să "transforme amintirile în proiecte", informează AFP, potrivit Agerpres.


Aceste muzee vor permite Fundaţiei Pierre Bergé-Yves Saint Laurent, care deţine creaţiile vestimentare realizate timp de peste 40 de ani de celebrul creator de modă, decedat în 2008, să expună colecţiile sale.

"Suntem debordaţi de amintiri. Deţinem un număr de peste 5.000 de articole vestimentare şi aproximativ 100.000 de schiţe. Acestea sunt amintiri pe care vrem să le transformăm într-un proiect", a declarat, joi, fostul partener de viaţă al designerului Yves Saint Laurent într-o conferinţă de presă organizată la Paris.

Citeşte şi: Memorial dedicat victimelor atentatului de la Nisa

Muzeul parizian, situat într-o clădire privată în care s-a aflat casa de modă Yves Saint Laurent timp de 30 de ani şi în care se află în prezent sediul fundaţiei, se va deschide pentru public pe 3 octombrie, cu ocazia Săptămânii Modei de la Paris. Pe 19 octombrie, va fi inaugurat muzeul din Marrakech, instalat într-o nouă clădire din cărămizi şi granit roz, concepută de cabinetul de arhitectură Studio KO, situat în apropiere de grădina Majorelle ce a fost cumpărată de Pierre Bergé şi Yves Saint Laurent.

Muzeul marocan, care va expune câteva mii de obiecte împrumutate de Fundaţia Pierre Bergé-Yves Saint Laurent, va include, pe lângă sălile de expoziţie, şi un auditoriu, o bibliotecă, un spaţiu de "conservare preventivă şi curativă" pentru articolele vestimentare.

Muzeul din Paris va propune vizitatorilor "un parcurs retrospectiv", ce va prezenta saloane haute couture, modelele emblematice pentru stilul Saint Laurent (smochinguri, sahariene - bluze tip sport, cu epoleţi şi mâneci scurte sau lungi -, salopete şi pardesie impermeabile), istoricul unei colecţii, tehnica meseriilor din industria modei, diversele surse de inspiraţie ale celebrului creator, dar şi studioul de creaţie al acestuia.

Prima expoziţie provizorie tematică, intitulată "L'Asie ręvée d'Yves Saint Laurent", va fi vernisată în octombrie 2018 (va rămâne deschisă până în ianuarie 2018) şi va oferi vizitatorilor un "dialog" între modelele designerului şi operele împrumutate unor muzee şi colecţionari privaţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.