Două persoane au ajuns la spital cu arsuri, după ce casa le-a luat foc de la o lumânare lăsată aprinsă

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 08-12-2019

Actualizat: 08-12-2019

Article thumbnail

Sursă foto: ISU

Două persoane, mamă și fiu, din orașul Bucecea, județul Botoșani, au fost transportate duminică seara la spital cu arsuri și intoxicate cu fum, după ce locuința în care se aflau a luat foc de la o lumânare lăsată aprinsă, transmite Mediafax.

Potrivit ISU Botoșani, în casă se afla o femeie de 65 de ani, imobilizată la pat și fiul ei de 45 de ani.

Până la sosirea pompierilor, vecinii au reușit să-l scoată pe bărbat din casa cuprinsă de flăcări.

„La locul evenimentului au fost identificate două victime conștiente, intoxicate cu fum care prezentau arsuri. La prima evaluare la fața locului, femeia, de 65 ani, prezenta arsuri de gradul 1, 2 și 3 pe față, pe membrele superioare și partea posterioară a toracelui (aprox. 35%), iar bărbatul, de 43 de ani, prezenta arsuri de gradul 1, 2 și 3 pe față și pe membrele superioare. Acestea au fost preluate de echipajele SAJ și transportate la spital" a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru situații de urgență Botoșani, Dorina Lupu.

Citește și: Un bărbat a murit, după ce casa în care locuia a luat foc

Incendiul a cuprins o parte din bunurile aflate într-o cameră.

Potrivit pompierilor, cel mai probabil focul a pornit de la o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată, prea aproape de materiale combustibile.

În acest caz și Inspectoratul de Poliție Botoșani a declanșat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc incidentul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri