Două persoane au murit şi alte patru sunt date dispărute în Mexic după trecerea furtunii tropicale Hanna

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 28-07-2020

Actualizat: 28-07-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Două persoane au murit şi alte patru sunt date dispărute în Mexic după trecerea furtunii tropicale Hanna, care a provocat inundaţii în nord-estul ţării, au anunţat luni reprezentanţii Protecţiei Civile, citaţi de AFP, potrivit Agerpres.

Cele două victime sunt o femeie şi fiica ei, luate de apele unui râu pe care încercau să îl traverseze la bordul unei camionete în statul Coahuila, situat la graniţa cu Statele Unite, potrivit informaţiilor publicate în presa mexicană.

Cele patru persoane date dispărute se aflau în acelaşi stat mexican, afectat de precipitaţiile intense înregistrate în ultimele 48 de ore.

Florin Cîțu se va consulta cu Klaus Iohannis pentru fondurile europene: 'Trebuie pregătită o echipă ce se va întâlni săptămânal cu preşedintele'

Peste o mie de mexicani au rămas în adăposturi temporare după trecerea lui Hanna, primul uragan format în sezonul 2020 pe coasta Atlanticului.

După ce atins uscatul în statul american Texas, uraganul Hanna, însoţit de ploi puternice şi rafale intense de vânt, a scăzut în intensitate şi a fost retrogradat în categoria furtunilor tropicale.

Cu toate acestea, meteorologii au emis un avertisment în privinţa riscului de producere a unor inundaţii şi alunecări de teren în nordul Mexicului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri