Două persoane au murit, joi seară, în judeţul Suceava, după ce autoutilitara în care se aflau a intrat într-un TIR, pentru scoaterea celor două victime fiind nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Suceava, joi seară, a avut loc un accident rutier pe DN 2 E, în localitatea Brăieşti. După primele cercetări, poliţiştii au stabilit că şoferul unei autoutilitare care circula din direcţia Fălticeni către Gura Humorului a pierdut controlul volanului, autovehiculul a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un TIR care circula regulamentar. În urma impactului, şoferul autoutilitarei şi un pasager din acelaşi autovehicul au murit pe loc.
Pentru scoaterea celor două persoane a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare de la Detaşamentul de pompieri Suceava. Şoferul TIR-ului nu a fost rănit în urma acestui eveniment rutier. Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul, conform news.ro.
Comentează