Două persoane au fost rănite, luni dimineaţă, la Bizigheşti în urma coliziunii între un microbuz în care se aflau nouă persoane şi un autoturism, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, potrivit Agerpres.
"Prin apel 112 a fost anunţată producerea unei coliziuni în Bizigheşti, comuna Garoafa, între un microbuz transport persoane în care se aflau nouă persoane şi un autoturism în care se aflau două persoane. A fost solicitată ambulanţa pentru cele două persoane din autoturism", a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea, în urma accidentului rutier au rezultat două victime cu traumatisme de membre superioare, care sunt transportate la spital.
La faţa locului au intervenit, pentru acordarea primului ajutor victimelor, două echipaje de urgenţă cu asistent ale SAJ Vrancea şi un echipaj de Prim Ajutor SMURD.
Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier
Două persoane rănite în urma coliziunii între un microbuz şi un autoturism, la Bizigheşti
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

1.564
Bătaie cu macete, cuțite și bâte, în Sectorul 5: Zece persoane au fost arestate
1.564

28
Suprafața afectată de incendiile din Delta Dunării s-a triplat în ultimul deceniu: peste 19.000 de hectare afectate
28

5.921
VIDEO Document ascuns aproape 80 de ani: Previziunile Sfintei Matrona despre Paștele din 2026 - 'sfârșitul unei ere, ultima sărbătoare a lumii vechi'
5.921

1.333
Tragedie cumplită în Pitești: un copil a căzut de la etajul patru și nu a mai putut fi salvat
1.333

53
Vântul face ravagii în Botoșani: Un copac şi doi stâlpi de electricitate au căzut pe carosabil
53

31
Lucrările la Stația de Tratare a Apei din Curtea de Argeș avansează. Termenul de finalizare: 15 iulie
31

90
Pescarii din Tulcea majorează prețurile la pește din cauza scumpirii carburanților
90

42
În doar trei zile, polițiștii de frontieră au confiscat mărfuri de contrabandă de peste 150.000 de lei
42

9.727
FOTO Ea este femeia care l-ar fi ucis pe medicul anestezist. Relația ascunsă care a dus la o tragedie
9.727

35
Control judiciar pentru un șofer care a încercat să mituiască un polițist
35

7.923
Alertă la granița cu România. O boală contagioasă se extinde într-un ritm alarmant/ Se transmite calea aerului
7.923

36
Unul dintre cele mai importante drumuri din Botoșani va fi modernizat
36

37
Accident în Vrancea: un bărbat a murit după ce căruța în care se afla s-a răsturnat într-o curbă
37
















Comentează