Două românce pe tabloul principal la turneul de tenis de la Sankt Petersburg

Autor: George Traicu

Publicat: 15-03-2021

Actualizat: 15-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: gsp.ro

Sezonul turneelor de hard continuă cu competiția feminină WTA 500 de la Sankt Petersburg, unde România e reprezentată de Jaqueline Cristian (160WTA) și Ana Bogdan (99 WTA), notează mediafax.

Jaqueline Cristian a reușit duminică să se califice în premieră pentru ea pe tabloul principal al unui turneu de 500 de puncte, învingând-o pe rusoaica Alina Charaeva (540 WTA), în ultimul tur al calificărilor, cu 4-6, 6-1, 6-2, în o oră și 55 de minute.

Ea va întâlni în primul tur pe Vera Lapco, 22 ani, din Belarus, numărul 281 WTA

Ana Bogdan o va întâlni în primul tur pe Aliaksandra Sasnovich, 26 ani, tot din Belarus, numărul 97 WTA.

Turneul este dotat cu premii în valoare totală de 565.530 USD, cap de serie numărul 1 fiind desemnată rusoaica Ekaterina Alexandrova, numărul 34 WTA.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri