Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Două segmente de drumuri naţionale şi şase tronsoane de drumuri judeţene, închise în Tulcea

deszăpezire

Traficul autovehiculelor pe două drumuri naţionale şi pe şase segmente de drumuri judeţene din judeţul Tulcea a fost închis de autorităţi, marţi seara, din cauza viscolului puternic. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, cele două tronsoane de drumuri naţionale sunt Baia-limita cu judeţul Constanţa, de pe DN 22 Tulcea-Constanţa, şi Topolog-limita cu judeţul Constanţa, de pe DN 22A Tulcea-Bucureşti.

Cele şase segmente de drumuri judeţene închise traficului autovehiculelor sunt 2 Cantoane-Sarighiol de Deal, Sarighiol de Deal-Rahmanu, Ceamurlia de Sus-Cerna, Niculiţel-Izvoarele, Dăeni-Făgăraşu Nou şi Dăeni-Cerna. Marţi seara, începând cu ora 22,00, judeţul Tulcea a intrat sub Cod portocaliu de viscol şi polei, avertizarea meteorologilor fiind valabilă până miercuri, ora 8,00. La nivelul întregii ţări, începând de marţi, ora 21,00, este valabil un Cod galben de ger care va expira joi, ora 10,00, conform Agerpres.

Toate drumurile judeţene şi cele naţionale din judeţul Tulcea au fost închise traficului auto în perioada 6 - 9 ianuarie, decizia luată de autorităţi având drept scop prevenirea evenimentelor soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, în condiţiile în care specialiştii au emis avertismente meteorologice deosebite.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.