Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Două tunuri franceze Caesar desfăşurate la nord de Mosul

wikipedia.com
mosul irak

Armata franceză a mutat două dintre puternicele sale tunuri Caesar desfăşurate în Irak mai aproape de oraşul Mosul pe care forţele irakiene încearcă să îl elibereze din mâinile grupării Stat Islamic (SI), a făcut cunoscut joi o sursă din Ministerul Apărării de la Paris, citată de AFP. "Au fost transferate la sfârşitul anului (de la baza Qayyarah) la 20 de kilometri nord de Mosul", a menţionat această sursă, fără alte precizări.

Până în prezent, cele patru tunuri Caesar trimise de Franţa la sfârşitul verii în Irak erau staţionate la baza militară Qayyarah, la 60 de kilometri sud de Mosul. Cu o rază de acţiune de 40 de kilometri, acestea au sprijinit artileria irakiană în înaintarea spre Mosul de la declanşarea ofensivei asupra oraşului, la 17 octombrie. Între timp, forţele irakiene au preluat controlul asupra unor cartiere din estul oraşului, în pofida unei puternice rezistenţe din partea combatanţilor SI.

Prin urmare, două tunuri vor rămâne la Qayyarah în ariergarda forţelor irakiene şi pentru a apăra baza militară care este cartierul general al coaliţiei internaţionale conduse de Statele Unite şi al forţelor irakiene participante la operaţiunile de eliberare a oraşului Mosul. Celelalte două vor oferi sprijin artileriei mult mai aproape de Mosul. Franţa nu intenţionează să trimită alte tunuri în Irak, a adăugat sursa citată.

Caesar (camion echipat cu un sistem de artilerie) sunt tunuri cu calibrul de 155 de milimetri, cu o lungime de opt metri, montate pe un camion, care şi-au dovedit eficienţa în Afganistan şi Mali, conform Agerpres. Aproape 150 de militari au fost trimişi în Irak odată cu aceste tunuri, la începutul lunii septembrie, în cadrul operaţiunii "Task Force Wagram", reaminteşte AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.