Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime este inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare. Traficul rutier pe DN 7 este oprit pe ambele sensuri de mers.
Accidentul rutier, în care au fost implicate un autoturism şi un camion, s-a produs în localitatea Săvârşin.
Acolo au fost trimise o autospecială cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, precum şi o ambulanţă SAJ, potrivit news.ro.
”În urma accidentului au rezultat două victime, dintre care una în stare de inconştienţă. În aceste momente au fost începute manevrele de resuscitare de către echipajul SMURD. Cea de-a doua victimă este stabilă, conştientă şi cooperantă”, a transmis ISU Arad, potrivit news.ro
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri ale DN 7.
UPDATE.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, victimele erau încarcerate în autoturism, iar un echipaj SMURD a încercat resuscitarea unuia dintre bărbaţi, însă manevrele nu au avut succes şi a fost declarat decesul.
Comentează