Grupul hotelier american Hilton a confirmat joi extinderea semnificativă a portofoliului DoubleTree by Hilton, anunţând şase noi hoteluri europene în Italia, Franţa, România, Ungaria, Olanda şi Germania, informează un comunicat de presă, conform Agerpres.
DoubleTree by Hilton Braşov City Centre va deveni primul hotel Hilton din Braşov, cel mai vizitat oraş al României după Bucureşti, faimos pentru bogata sa istorie medievală. Hotelul de lux va fi situat ideal chiar în centrul Braşovului, oferind acces facil la cele şase parcuri industriale ale oraşului şi la vechiul oraş istoric pentru a atrage turiştii veniţi pentru afaceri sau agrement.
Programat să se deschidă în 2024, facilităţile sale vor include un bar pe acoperiş, un cazinou cu intrare separată, spaţii pentru reuniuni, precum şi un centru de fitness şi wellness. Proprietatea va opera în baza unui acord de gestiune dintre Hilton şi Crown Venus Residence Estate SRL.
DoubleTree, marca Hilton cu servicii complete, a înregistrat cea mai rapidă creştere în Europa, 37 de hoteluri fiind preconizate să se deschidă în regiune în următorii cinci ani. Hotelurile se alătură celor peste 120 de proprietăţi DoubleTree by Hilton care operează în prezent în Europa.
"Hilton a ajuns la 600 de hoteluri în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, 140 dintre acestea fiind sub denumirea DoubleTree by Hilton, iar aceste şase hoteluri sunt localizate strategic pentru a valorifica creşterea la nivelul preferinţelor clienţilor şi cerinţelor companiilor, marcând totodată intrarea Hilton în noi destinaţii", a declarat Patrick Fitzgibbon, vicepreşedinte senior la Hilton.
"Creşterea robustă înregistrată de DoubleTree by Hilton în Europa şi debutul său în noi destinaţii din întreaga regiune aduc mai multe oportunităţi de a oferi primirea călduroasă şi ospitalitatea caracteristică la care se aşteaptă oaspeţii de la un brand atât de renumit. Cu facilităţi de cazare contemporane, spaţii de reuniuni şi evenimente dotate la cel mai înalt nivel, centru de wellness primitor şi experienţe gastronomice unice, aceste noi proprietăţi reflectă succesul strategiei de creştere globală a mărcii şi sunt pregătite să întâmpine turiştii din întreaga lume care călătoresc pentru afaceri sau agrement", a declarat la rândul său Shawn McAteer, director brand global, DoubleTree by Hilton.
Oaspeţii tuturor proprietăţilor vor putea beneficia de programul premiat de loialitate Hilton Honors ce permite unui număr de peste 123 de milioane de membri care fac rezervări direct prin Hilton să obţină pe loc recompense şi beneficii, cum ar fi cazare în regim contactless cu opţiunea de alegere a camerei, reduceri exclusive pentru membri şi funcţiile Digital Key and Connected Room.
De la intrarea sa în Europa în 2008, Hilton a continuat să îşi dezvolte brandul DoubleTree by Hilton pentru a răspunde cererilor de pe piaţa hotelurilor de lux şi anul trecut a deschis 10 hoteluri în oraşe precum Londra, Frankfurt şi Bruxelles. DoubleTree by Hilton este marca de lux Hilton cu cea mai rapidă creştere în Europa şi preconizează să inaugureze încă 24 de hoteluri în următorii doi ani, hoteluri care se vor alătura celor peste 120 de proprietăţi deja prezente în regiune.
DoubleTree by Hilton Braşov City Centre va deveni primul hotel Hilton din Braşov. Hotelul de lux va fi situat ideal chiar în centrul orașului
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

13
Ministrul Finanţelor: Valoarea tichetelor culturale şi de creşă se majorează
13

884
Gigantul american SK Capital intră pe piața românească: Preia o afacere din domeniul farmaceutic
884

75
Rezultate LOTO, 2 aprilie 2026: numerele extrase la toate jocurile. Report de peste 12 milioane de euro la Joker
75

1.556
România are un nou proiect de țară. Mugur Isărescu: "Vom intra într-un alt proiect, adoptarea euro"
1.556

15
Livrările Tesla, sub așteptările analiștilor de pe Wall Street în primul trimestru din 2026
15

1.430
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.430

18
Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană: Intervenţiile statului asupra preţurilor periclitează investiţiile
18

71
Discursul lui Donald Trump zguduie piețele energetice: Prețul petrolului din SUA a crescut cu 9%
71

26
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Wall Street a deschis şedinţa de joi în scădere
26

1.371
'Un pas în direcţia corectă, dar insuficient': Reacția BNS după ce Guvernul a decis reducerea accizei la motorină cu 30 de bani. Ce avertisment lansează
1.371

47
ANAF avertizează asupra apelurilor telefonice frauduloase în numele instituției
47

98
Ambasadorul Republicii Uzbekistan în România: Țara voastră reprezintă o poartă directă de acces către UE, având o importanţă deosebită pentru Uzbekistan
98

1.920
Ministerul Finanțelor anunță restructurări la Autoritatea Vamală Română: Se schimbă radical controalele în vămi
1.920
















Comentează