Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DOVADA că PSD dă microbuze doar propriilor primari

Prefectura Vaslui a organizat, joi, o ceremonie de predare a 12 microbuze şcolare către o parte a primarilor din judeţ care au solicitat la Guvern repartiţia unui mijloc de transport în comun pentru transportul elevilor de la domiciliu către unităţile de învăţământ.

Fără nicio excepţie, edilii care au primit personal cheile în Piaţa Civică a municipiul Vaslui de la prefectul judeţului sunt membri PSD sau, cum este cazul primarului PRM de la Cozmeşti, va semna adeziunea la principalul partid de guvernământ, după cum şi-a anunţat această intenţie.

Prezent la întâlnire în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, liderul PSD Dumitru Buzatu a spus că urmează să primească microbuze şi alţi primari, însă acestea vor ajunge în teritoriu în funcţie de cum s-au organizat licitaţiile.

"Este vorba doar de timp, una, două, trei patru sau cinci luni. Însă, vă rog pe primarii cărora v-au fost repartizate microbuze să nu intraţi în discuţii neprincipiale cu colegii care nu au primit”, le-a transmis celor 12 primari preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu.

Prefectul judeţului Vaslui, Andrei Puică, susţine că repartiţia microbuzelor şcolare s-a făcut strict pe criterii bine stabilite, respectiv în funcţie de numărul de elevi navetişti, de distanţa până la şcoală şi de numărul de curse care se fac zilnic până la unitatea de învăţământ.

"Nu este vorba de o repartiţie pe considerente politice. Criteriile au fost foarte bine stabilite şi primarii le ştiu foarte bine. Sunt comune care, deşi au în dotare microbuze şcolare, au solicitat altele, ceea ce, evident nu se poate, în condiţiile în care aveam primării care nu aveau niciun astfel de mijloc de transport în comun pentru elevi”, a declarat, joi, prefectul judeţului Vaslui, Andrei Puică.

La ceremonialul de predare a microbuzelor către primari, aşa cum a denumit Prefectura Vaslui evenimentul, au fost prezenţi în Piaţa Civică din municipiul Vaslui şi patru parlamentari PSD, anunță mediafax.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.