Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dr. Vasile Sârbu: 'Medicii români s-au adaptat cu dificultate la noile tehnologii'

ncl.ac.uk
manusi medicale chirurgicale

Fondatorul Universităţii Ovidius Constanţa, dr. Vasile Sârbu, a afirmat, miercuri, la prima Conferinţă Naţională "Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI", de la Târgu Mureş, că în România există câteva spitale care au toate tehnologiile existente în lume, însă este o distanţă uriaşă între acestea şi spitalele în care se tratează majoritatea românilor iar din acest punct de vedere medicii români s-au adaptat cu dificultate la noile tehnologii, potrivit Agerpres.

"Medicii români s-au adaptat cu dificultate la noile tehnologii, care sunt foarte scumpe (...). Sunt câteva spitale care au toate tehnologiile din lume, cum ar fi Institutul Clinic Fundeni, însă la noi nenorocirea este că între spitalele normale, cu tehnologii aduse la nivelul actual al medicinei, şi spitalele obişnuite în care se tratează românii e o distanţă uriaşă. Dacă vă duceţi în Franţa, Germania, Anglia sau o ţară dezvoltată medical, o să vedeţi că şi la Londra, şi într-un spital mic dintr-un orăşel oarecare tehnologiile sunt la fel. Adică dispun şi de CT, şi de RMN, şi de cateterism cardiac şi de tot ceea ce trebuie. La noi, ca să le faci pe astea, trebuie să te deplasezi către nişte doctori cu nume sau către nişte instituţii private ori de stat, unde să-ţi faci respectiva investigaţie", a declarat presei dr. Vasile Sârbu.

Doctorul a arătat că, spre exemplu, un pacient care ar dori să vadă dacă are metastaze în faza chimică, când nu se văd la RMN sau la CT, ci doar la o tehnologie foarte modernă - PET-CT, nu are acces, întrucât acest gen de aparate se găseşte doar în marile centre universitare.

"Vizavi de adaptarea medicii româneşti, este clar o disoluţie între medicina de bază (...)Sănătăţii şi cercetării ar trebui să i se dea din PIB-ul României cât are nevoie. Dacă vă uitaţi cât dă Japonia pentru cercetare, este 11%, iar România dă undeva la 2 şi ceva - 3 la sută din PIB-ul ei. În al doilea rând, trebuie să coborâm de la vârful medicii româneşti, care au de toate - sunt câteva centre şi la noi în ţară pe care le-am numi astrale, câteva, care fac genetică, transplant de celule - ca noi să avem sănătatea cât de cât egală cu a unui confrate din Germania sau Franţa, trebuie să aibă acces, în orăşelul lui, la tehnicile actuale", a arătat dr. Sârbu.

Doctorul constănţean consideră că elita trebuie să se răspândească în toate spitalele şi că asta înseamnă să existe endoscopişti în toate spitalele mici, să se facă puncţii, să fie laboratoare în toate spitalele, inclusiv în cele mici, adică toate tehnologiile care acum le deţin doar câteva centre.

"Avem tehnologii, avem doctori, avem mâini, avem minţi luminate şi atunci care e problema? Avem facultăţi bune, avem doctori pe care ni ia Apusul, se duc pentru tehnologii bune, condiţii bune şi salarii bune. Cum aş concluziona eu chestia asta? Plecând de la o imagine care nu-mi aparţine mie, ci a pictat-o cel mai mare pictor al nostru, Nicolae Grigorescu. Cum a sintetitzat el românismul nostru într-un tablou? A pictat 'Carul cu boi'. Avem har cu carul şi ne conduc boii. Care nu fac ceea ce v-a spus eu. De ce ? Ştiu că avem har, cu carul... Nici ăştia nu sunt boi, care ne conduc, pentru că ei şi ar vrea să facă, dar greutăţile sunt foarte mari şi puţin câte puţin să sper că vom ajunge şi noi să avem aceste tehnologii în toate locurile, nu doar la Târgu Mureş, ci şi la Reghin, şi la Sighişoara, şi la Vinţu de Sus, şi la Vinţu de Jos", a mai spus dr. Sârbu.

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureş şi Asociaţia Medicală Română, sub patronajul Academiei Române, organizează, începând de miercuri, timp de patru zile, prima Conferinţă Naţională "Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI", una dintre cele mai importante manifestări ştiinţifice organizate în ultimii 10 ani, la Târgu Mureş.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.