Dragnea, detalii despre motivele excluderii lui Vanghelie şi Geoană din PSD

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 02-12-2014

Actualizat: 02-12-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Social-democratul Liviu Dragnea spune că Mircea Geoana şi Marian Vanghelie au format un grup mafiot  şi a precizat că principalul motiv al excluderii a fost acela că în partid se ştia de faptul ca aceştia intentionau să-şi facă un partid.

"Asta ca vor sa faca partid se stia dinaninte. Si asta a fost probabil una din cauzele care a generat acel vot aproape unanim, cu exceptia a doua voturi. Nu este nicio noutate pentru noi, le dorim succes", a spus Dragnea, potrivit Mediafax.

În ceea ce priveşte posibilitatea plecării unor parlamentari PSD către un nou proiect alături de Geoana si Vanghelie, Dragnea s-a arătat destul de reticent: "Or fi câteva cazuri, dar din câte stim noi, nu se vor alatura".

Totodată, referitor la acuzaţiile lansate de Marian Vanghelie în privinţa implicării sale în firma Teldrum, Dragnea a evitat un răspuns clar: "Nu-i raspund domnului Vanghelie pentru ca nu poate sa acuze, nu e în situatia de a face acuzatii. A facut parte dintr-un grup mafiot, au mai ramas doi inşi în grupul ăsta mafiot, dumnealui si cu domnul Geoana".

Citeşte şi:

Marian Vanghelie, scenarii de desene animate: Motivul pentru care a fost exclus el și Geoană
RĂZBOIUL continuă în PSD! Consilierul lui Victor Ponta DEZVĂLUIE afacerile lui Dragnea

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri