Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dragnea i-a suflat guvernul lui Ponta și vrea colaborare cu Președinția și PNL

Două concluzii putem trage după conferința de presă a lui Liviu Dragnea:

  1. Dragnea este premier de facto, nu numai liderul PSD
  2. PSD și guvernul său vor dialoga și colabora cu PNL și Președinția

Dragnea a vorbit în numele guvernului, a dat indicații, a criticat miniștri și a prezentat planuri și politici guvernamentale. Întrebat despre Ponta, nu a dat impresia că e la curent cu opiniile celui care încă ocupă, cel puțin formal, funcția de prim ministru al Guvernului României. Între cei doi ori nu există dialog, ori Liviu Dragnea nu e foarte interesat despre ce crede Ponta.

Liviu Dragnea a reluat astăzi, în conferință de presă, tema colaborării cu PNL și Klaus Iohannis pe proiectele mari, de țară, incluzând și Codul Fiscal. Președintele interimar al PSD răspunde astfel chemării la dialog pe care au lansat-o liderii liberali Alina Gorghiu și Vasile Blaga. Este o schimbare radicală de strategie politică pentru PSD.

Întrebat cum se împacă această schimbare de macaz cu atitudinea lui Ponta față de Cotroceni și PNL și relațiile pe care le-a avut până acum cu opoziția, Liviu Dragnea a răspuns evaziv și implicit a minimalizat importanța opiniilor fostului președinte PSD: ”Din câte știu eu, și Victor Ponta este dispus la colaborare și dialog cu PNL și Klaus Iohannis.” Dragnea admite astfel că nu s-a consultat cu Ponta când a luat o astfel de decizie, în condițiile în care acesta este încă premier și, cel puțin pe tema Codului Fiscal, Guvernul are un rol central în dialogul cu PNL și Președinția.

Citește și PNL îşi cheamă adversarii la discuţii. Temele propuse - VIDEO

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.