Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, care a fost prezent, luni, la deschiderea anului universitar în Alexandria, la Facultatea de Ştiinţe şi Inginerie a Universităţii Valahia, le-a vorbit studenţilor despre gratuitatea transportului pe calea ferată şi bursele din timpul vacanţei de vară.
"Anul trecut, cam în această perioadă, în campania electorală, vorbeam despre dorinţa noastră de a oferi gratuitate în transportul pe cale ferată pentru studenţi. Un al doilea motiv pentru care am venit a fost pentru a spune că e bine să călătoreşti folosind aceste gratuităţi, în ţară şi în afara ţării, dar să nu uitaţi de unde aţi plecat. Cu cât mai mulţi rămâneţi în România,cu cât mai mulţi rămâneţi în Teleorman, ţara şi judeţul au mai multe şanse să se dezvolte. Să nu uitaţi că suntem români şi că suntem teleormăneni. În această vară, s-a beneficiat de burse şi în timpul vacanţei", a spus Liviu Dragnea, potrivit agerpres.ro.
Liderul PSD a rememorat, totodată, anii de studenţie, făcând o legătură cu pasiunea sa pentru pescuit, existentă încă din acea perioadă.
"Îmi aduceam aminte de începerea anului universitar când eram eu student. Domnul rector spunea că toţi anii sunt frumoşi, dar anii de studenţie sunt cei mai frumoşi. Şi asta e adevărat. Este perioada în care structurezi ce vrei să faci în viaţă. Noi începeam pe 15 septembrie. În primele zile, noi mergeam în Deltă, la pescuit. Nu vă sugerez, pentru că pescuitul se pare că a devenit ceva periculos în România. Undeva tot pe 1 octombrie începeau cursurile, seminariile şi laboratoarele", a mai spus Dragnea.
Facultatea de Ştiinţe şi Inginerie din Alexandria din cadrul Universităţii Valahia a marcat luni 10 ani de la înfiinţarea din 2007, când ocupa trei săli de clasă dintr-o şcoală generală din oraş.
Ulterior, după dezvoltare, sediul facultăţii s-a mutat la ieşirea din municipiul Alexandria spre Turnu Măgurele. Anual, în cadrul formei de învăţământ, se înscriu peste 400 de studenţi, cei mai mulţi fiind originari din Teleorman. La deschiderea anului universitar 2017-2018 au mai fost prezenţi Adrian Gâdea, secretar de stat în cadrul MDRAPFE, fost absolvent al Facultăţii din Alexandria, şi Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale.
Dragnea le-a vorbit studenților din Teleorman despre gratuitatea pe calea ferată și bursele din vacanță
Explorează subiectul
Articole Similare

2.243
Câți bani a primit România de la Uniunea Europeană și cât a plătit. Bilanțul prezentat de europarlamentarul Dan Motreanu
2.243

186
Senatorul Ninel Peia acuză primarii că au ratat șansa de a reduce taxele: „Legea le-a permis, dar au ales să nu decidă”
186

5.727
Lider USR, atac virulent la adresa guvernului Bolojan: 'Nu i-a păsat nici de firme nici de oameni. Un fel de operația a reușit, pacientul e mort'
5.727

2.191
VIDEO 'Iarna-i grea, omătul mare, semne bune anul are' - Emil Boc, surprins dând la lopată. Ce mesaj are pentru clujeni
2.191

7.562
Funeriu: „Încetați imbecilitatea contestării studiilor și doctoratului lui Nicușor Dan”
7.562

4.780
Ministrul Miruță, după ce România a alocat alte 50 de milioane de euro pentru apărarea Ucrainei: „Nu se fac publice aceste lucruri”
4.780

2.056
Ludovic Orban, atac subtil la adresa lui George Simion: Șeful de galerie care a scos capul în politica noastră face exact ce știa mai bine - huiduieli și înjurături
2.056

2.108
România, ținută în șah de Rusia - Avioane F-16, ridicate aproape zilnic din cauza dronelor de la graniță, dezvăluie ministrul Miruță
2.108

1.821
Călin Georgescu, mesaj emoționant după tragedia de la Crans-Montana: 'O amintire dureroasă a fragilității vieții'
1.821

14.954
„Ilie Sărăcie”, de la glumă la realitate - TOP 30 măsuri prin care Guvernul Bolojan a lovit în finanțele românilor în doar șase luni
14.954

4.998
Un vicepreședinte al Parlamentului European avertizează România: Miza nu mai e doar cum împărțim banii
4.998

249
Grupul parlamentar PACE propune „Pactul Național pentru România”. Apel ferm către clasa politică
249

277
Grupul Parlamentar „PACE - Întâi România” transmite o scrisoare deschisă către clasa politică din România
277

















Comentează