Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi că în privinţa listelor candidaţilor pentru alegerile parlamentare mai trebuie finalizate cele de la două organizaţii teritoriale - Constanţa şi Bucureşti, şi a reafirmat că se va respecta codul de integritate al partidului.
"Mai am două organizaţii: Constanţa, care vine mâine, fiind o organizaţie cu foarte multe propuneri interesante, şi Bucureştiul - liste pe care le vom finaliza în acest week-end. Eu am avut discuţii cu fiecare preşedinte de organizaţie în ultimele două luni de zile. Am reiterat care sunt principiile, criteriile pe care vreau să le am în vedere atunci când se fac listele. Preşedinţii au avut discuţii în organizaţiile lor, se votează în Comitetele executive judeţene, lista vine la Bucureşti, se întruneşte Comitetul Executiv Naţional - s-ar putea pe 22-23 - şi aprobăm fiecare listă", a declarat Dragnea, la postul B1 Tv.
El a adăugat că, dacă are vreo problemă cu cineva de pe o listă, o va ridica în CExN al PSD şi a precizat, totodată, că de la Constanţa nu există până acum o listă oficială.
"Mâine o să mă văd cu preşedintele organizaţiei. Eram tentat să am o reacţie puţin mai dură, dar am tot comunicat cu el pe SMS, omul a fost în spital, l-am lăsat. (...) Şi i-am spus foarte clar: 'Aştept lista oficială de propuneri de la Constanţa şi atunci o să discut pe acea listă'. (...) Pentru a nu merge după fentă, vreau să văd ce vine de la Constanţa", a spus Dragnea.
Liderul PSD a mai precizat că la Bucureşti există foarte multe propuneri, "toate cu greutate" sau "toate foarte bine motivate", dar mult mai multe decât locurile eligibile.
"Din acest motiv, trebuie o analiză foarte serioasă şi, de aceea, am hotărât să lăsăm Bucureştiul ultima organizaţie despre care discutăm. (...) Vor fi multe nume noi. Sunt mulţi colegi de-ai mei, buni prieteni, vechi prieteni care nu se vor mai regăsit pe liste. Vor fi cel puţin trei preşedinţi de organizaţii care nu vor fi pe listă", a adăugat Dragnea.
În ceea ce priveşte codul de integritate, liderul PSD a arătat că "nu poate merge nimeni în Parlament care nu respectă codul de integritate".
El a mai afirmat că există oameni de afaceri care simpatizează PSD şi care au susţinut că vor vota cu acest partid, dar cărora "le este frică" să sponsorizeze în mod legal partidul.
"Din punct de vedere al finanţării, e mai greu, dar e mai bine. (...) Problema e dacă sunt firme, companii care vor să ajute partidul sau dacă din interiorul partidului sunt suficiente resurse. Mi-au spus majoritatea colegilor mei că au vorbit cu oameni de afaceri să aibă o finanţare cinstită, legală, transparentă, prin virament şi au spus: 'Nu ştiu. Vă susţin! Îmi place, voi vota cu voi, dar nu o fac.' Le e frică să susţină campania electorală a unui partid sau altul", a explicat Liviu Dragnea.
El şi-a exprimat speranţa că această campanie electorală "să fie lăsată ca o competiţie între partide".
"Chiar nu mi-aş dori ca lideri politici, în prag de alegeri, să înceapă să fie luaţi cu duba. Ne-am face de râs", a completat Dragnea. AGERPRES
Dragnea: Mai sunt de finalizat listele candidaţilor de la două organizaţii - Constanţa şi Bucureşti
Explorează subiectul
București
20°C
Articole Similare

1.338
Daniel Zamfir, despre listarea la bursă a unor companii de stat: Planul lui Bolojan a ieșit la iveală
1.338

1.250
Statul ia în calcul listarea la bursă a CEC Bank, Salrom, Poșta, Loteria / 9 companii eligibile pentru BVB, prezentate în Guvern
1.250

4.738
Guvernul intră cu „foarfeca” în personalul angajat la ministere și agenții / DOCUMENT
4.738

5.829
Grindeanu a discutat la Cotroceni cu Nicușor Dan (surse)
5.829

2.052
Mașini de 8,6 milioane de lei pentru SPP, în pixul lui Bolojan
2.052

146
Europarlamentarul PNL Virgil Popescu: Alături de colegii PPE, solicităm o creştere cu 10% a bugetului pe termen lung al UE (2028–2034), pentru a sprijini priorităţile europene şi pentru a proteja economiile de şocurile inflaţioniste
146

12.808
Claudiu Manda anunță că „șpagatul” PSD s-a încheiat: Mi-e greu să cred că USR și UDMR ar rămâne într-un guvern minoritar printr-o combinație cu AUR / VIDEO
12.808

1.146
Guvernul dă detaliile repatrierii Coifului de la Coțofenești și a brățărilor dacice, recuperate în urma furtului din Olanda
1.146

10.991
„Ați pariat greșit! Veți fi nevoiți să îl demiteți voi pe Bolojan” - Cel mai votat om din PNL avertizează PSD-ul
10.991

152
AEP a virat subvențiile de la stat în contul partidelor politice
152

214
Petrișor Peiu (AUR): Guvernul Bolojan trebuie să cadă pentru că are trei trimestre de scădere economică și pentru că a dus inflația la 10%, nu pentru că s-a certat Grindeanu cu Bolojan!
214

5.447
Marius Tucă îi duce "crucea" lui Bolojan: Va avea același destin politic nefast ca Ludovic Orban, Florin Cîțu, Marcel Ciolacu sau Nicolae Ciucă!
5.447

15.407
Planul președintelui Nicușor Dan pentru majoritatea de guvernare / ANALIZĂ
15.407
















Comentează